CUPA DAVIS. Andrei Pavel: Vom da totul să scăpăm România de coșmarul Olanda
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel a declarat, joi, după tragerea la sorți, că este mulțumit de ordinea meciurilor și că jucătorii vor face totul pentru a scăpa de „coșmarul” Olanda, țară care ne-a învins categoric atât la tenis cât și la fotbal.
„A fost o tragere destul bună, nu ne deranjează ordinea meciurilor pentru că oricum toată lumea este pregătită să dea totul în teren. Știm că se așteaptă mult de la noi și vom da totul pentru a scăpa România de coșmarul Olanda. Scopul nostru este ca duminică la finalul meciurilor să avem trei puncte în cont. Este tot ce contează”, a spus Pavel, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Ungur, jucător care va deschide meciurile la Cupa Davis împotriva lui Robin Haase, a afirmat că nu a mai jucat niciodată cu olandezul, dar că se simte pregătit și speră să aducă primul punct României. „Nu am mai jucat cu Haase niciodată, dar suntem de aceeași vârstă și sper să fie un meci frumos la finalul căruia să aduc României primul punct. Îmi doresc foarte tare acest lucru”, a precizat Ungur.
Victor Hănescu, cel care va juca cel de-al doilea meci al zilei de vineri în compania lui Igor Sijsling, a spus că este convins că va avea în față un adversar putrernic, dar și el se află într-o formă bună, astfel că se așteaptă la un meci interesant. „Vineri vor fi două meciuri interesante. Chiar dacă pe hârtie ei sunt favoriți, noi avem șansa noastră pe care o vom juca până la capăt. Igor Sijsling este un jucător puternic, dar eu am mare încredere în mine și în jocul meu și voi intra în teren cu gândul de a aduce un punct României”, a declarat Hănescu.
La rândul său, Marius Copil a spus că nu mai resimte dureri la șoldul la care a avut zilele trecute probleme și că speră să facă un meci bun alături de Horia Tecău, în partida de dublu: „Mă bucur foarte tare că mă simt bine și că voi juca în meciul de dublu. Abia aștept ziua de sâmbătă în care vrem cu orice preț să câștigăm. Am intrat deja în febra meciului și suntem cu toții nerăbdători”.
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a afirmat după tragerea la sorți că faptul că Adrian Ungur deschide meciurile ar putea fi un avantraj pentru noi, pentru că nu va avea o mare presiune asupra lui. „Eu cred că a fost o tragere bună pentru noi. Faptul că jucătorul numărul 2 de la noi va deschide meciurile, poate fi bine pentru noi. Ungur nu va avea nicio presiune asupra lui, poate intra relaxat și își poate face jocul fără să se gândească la altceva”, a precizat Cosac.
Legat de alegerea echipei de dublu, George Cosac, a adăugat că are încredere în perechea Tecău/Copil: „Am înțeles că aseară (n.r. – miercuri seară) a avut o discuție între jucători și antrenori și împreună au decis în acest fel. Cu siguranță ei știu mai bine și au luat cea mai bună decizie, în funcție și de forma din acest moment și de toate aspectele care contează”.
George Cosac se așteaptă la niște meciuri foarte grele, dar a spus că speră ca România să câștige în fața Olandei, măcar de această dată. „Ne-au cam bătut în ultima vreme destul de serios, 5-0 la tenis, anul trecut, și 4-0 și 4-1 la fotbal acum puțin timp, așa că ne dorim foarte tare o revanșă. Nu va fi ușor, asta e clar, dar toți ne dorim cu tărie acest lucru și cu siguranță alături de noi, o țară întreagă își dorește acest lucru”, a declarat Cosac.
Ordinea meciurilor din întâlnirea România – Olanda este următoarea:
– vineri, începând cu ora 13.00, meciuri de simplu: Adrian Ungur – Robin Haase; Victor Hănescu – Igor Sijsling;
– sâmbătă, ora 15.00, meci de dublu: Horia Tecău/Marius Copil – Thiemo de Bakker/Jean-Julien Rojer;
– duminică, ora 13.00, meciuri de simplu: Victor Hănescu – Robin Haase; Adrian Ungur – Igor Sijsling.
Partida România – Olanda, contând pentru turul doi al Grupei I, zona euro-africană, se va disputa în perioada 5-7 aprilie, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.