Cupa Liceelor la baschet 3×3 începe marți. Bogdan Stelea, Virgil Stănescu și rapperul DOC, pe lista invitaților speciali
Invitați speciali vor fi fostul portar al echipei naționale de fotbal Bogdan Stelea, baschetbaliștii steliști Virgil Stănescu și Robert Nyakundi și rapper-ul DOC, au anunțat organizatorii.
„Cele patru staruri își vor aduce aminte de perioada când jucau baschet în curtea liceului și sunt gata să le demonstreze puștilor care le vor fi coechipieri, adversari sau spectatori că bucuria unei miuțe nu dispare niciodată”, se arată în comunicatul Sport Arena.
Meciul vedetelor, în care Stelea, Stănescu, Nyakundi și DOC vor avea alături câțiva dintre cei mai buni jucători de liceu, va avea loc marți, 8 aprilie, începând cu ora 12.00, pe terenurile special amenajate din incinta Colegiului Național Sfântul Sava.
Tot marți vor avea loc partidele din faza grupelor, între orele 9.00 și 19.00, în timp ce miercuri sunt programate partidele eliminatorii, începând cu ora 10.00, urmând ca finalele să se dispute în jurul orei 15.30.
Festivitatea de premiere va fi oficiată de Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, de Claudia Georgescu, directorul Federației Sportului Școlar si Universitar și de Ștefan Săndulache, director al Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București.
Competiția este organizată de Sport Arena în colaborare cu Federația Română de Baschet și Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și este susținută de Raiffeisen Bank, McDonalds și Idilis.