Cupa Mondială 2014: Germania își construiește propria bază de pregătire în Brazilia

Publicat: 13 12. 2013, 13:50

Federația Germană de Fotbal (DFB) a decis ca în vederea Cupei Mondiale din 2014 să fie construită  în Brazilia, la Santo Andre, o bază de pregătire pentru naționala Germaniei, informează cotidianul Bild, citat de AFP.

Potrivit sursei citate, în acest cartier general al echipei Germaniei, situat pe litoral, se vor afla 13 case, un teren de fotbal și un centru de presă.

Naționala germană va putea folosi aeroportul din Porto Seguro, situat la 30 de kilometri sud de locul bazei de pregătire, pentru deplasările la Salvador, Recife și Fortaleza, unde are programate meciurile din grupe.

DFB ar fi primit bani din partea sponsorilor pentru construcția complexului, ce va fi realizată de o firmă din Munchen.

Germania va evolua la Cupa Mondială din 2014 în grupa G, alături de Portugalia, Ghana și SUA.