Prima pagină » Sport » Dan Petrescu ar putea reveni în Rusia, la Kuban Krasnodar

Dan Petrescu ar putea reveni în Rusia, la Kuban Krasnodar

Dan Petrescu ar putea reveni în Rusia, la Kuban Krasnodar
Antrenorul echipei Al-Arabi, Dan Petrescu, ar putea reveni în Rusia pentru a prelua conducerea tehnică a echipei Kuban Krasnodar, a scris, luni seară, publicația Sport Express.

Conducerea clubului rus nu este mulțumită de actualul antrenor al echipei, Viktor Goncearenko, care întâmpină dificultăți în a se impune în fața jucătorilor.

Kuban, echipă la care evoluează atacantul Gigel Bucur, a remizat, vineri, scor 2-2, pe teren propriu, cu Rostov, în etapa a doua a campionatului, după ce a învins în prima rundă, tot acasă, cu scorul de 2-0, pe UFA.

Petrescu a semnat la începutul lunii iunie un contract pe doi ani cu gruparea Al-Arabi din Qatar, dar rușii scriu că românul ar fi de acord să-și rezilieze înțelegerea pentru a reveni la Kuban.

Antrenorul Dan Petrescu a mai pregătit echipa Kuban Krasnodar, din 29 decembrie 2009, când formația evolua atunci în liga a II-a, până în 17 august 2012. El a reușit promovarea echipei după primul sezon, apoi a fost foarte aproape de a termina pe un loc care să-i asigure participarea în Liga Europa.