Dante explică dezastrul de pe Belo Horizonte. Ce s-a întâmplat cu naționala Braziliei

Publicat: 09 07. 2014, 11:33
Actualizat: 04 02. 2019, 17:04

„Am avut câteva minute de blocaj mental. Am vrut să trecem peste primul gol primit, dar am fost dezorganizați. Nu am fost pregătiți să fim conduși. Acum avem nevoie de timp, trebuie să gândim la rece și să vedem ce putem îmbunătăți la jocul nostru. Nu este ceea ce ne-am dorit, dar totul face parte din sport. Am muncit mult pentru a deveni campioni, dar nu am reușit. Acum trebuie să mergem mai departe”, a spus Dante.

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marți, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecționata Braziliei, în semifinalele competiției.

Golurile Germaniei au fost marcate de Muller ’11, Klose ’23, Kroos ’24, ’26, Khedira ’29 și Schurrle ’69 și ’79.

Pentru Brazilia a înscris Oscar ’90+1.

Germania joacă duminică pentru un al patrulea titlu mondial, după cele din 1954, 1974 și 1990.