Prima pagină » Sport » Date din dosarul medical al lui Schumacher au fost furate

Date din dosarul medical al lui Schumacher au fost furate

Date din dosarul medical al lui Schumacher au fost furate
Plângerea a fost depusă, săptămâna trecută, după transferul campionului german, în vârstă de 45 de ani, la spitalul din Lausanne.

Plângerea a fost depusă, săptămâna trecută, după transferul campionului german, în vârstă de 45 de ani, la spitalul din Lausanne.

Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a afirmat, luni, că „achiziționarea unor astfel de documente/date și publicarea lor sunt interzise”.

„Datele din dosarul medical sunt confidențiale și nu pot fi furnizate publicului. De câteva zile, documente/date furate sunt oferite presei contra unei sume de bani, iar furnizorul pretinde că este vorba de dosarul medical al lui Michael Schumacher. Nu putem ști dacă aceste documente sunt autentice. Dar faptul este că documentele sunt furate. Furtul a fost denunțat. Autoritățile au fost sesizate”, a declarat Sabine Kehm, care a precizat că de fiecare dată când presa va publica aceste documente va fi depusă o plângere penală.

Potrivit Dauphine Libere, avocații familiei Schumacher au depus plângere prin fax. Conform cotidianului regional, au fost furate primele două pagini dintr-un dosar care cuprinde zece pagini, iar sistemul informatic al spitalului din Grenoble face obiectul unei expertize pentru a se stabili dacă a fost piratat sau folosit fraudulos.

Cotidianul german Bild-Zeitung susține că „vânzătorul” acestor documente solicită 48.000 de euro publicațiilor care vor să le achiziționeze.

Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieșit din comă după accidentul suferit la schi și a părăsit spitalul din Grenoble, a anunțat, la începutul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1.

La scurt timp, conducerea spitalului din Lausanne a comunicat că Schumacher a fost transportat, luni dimineață, în unitatea medicală aflată la aproxiamativ 40 de kilometri de locuința fostului pilot, de la Gland.

Citește și