David Popovici, o nouă medalie de aur la Mondialele de Natație din Peru! Bianca Costea a produs surpriza pentru delegația tricoloră terminând prima la 50 metri liber! VIDEO
David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur la proba de 100 m liber, la Campionatul Mondial de înot juniori de la Lima.
David Popovici s-a clasat pe primul loc cu timpul cu timpul de 47.13, al patrulea timp al sezonului pentru sportiv în 2022. Pe următoarele locuri s-au clasat croatul Jere Hribar, cu timpul 49.37 şi cipriotul Nikolas Antoniou, cu timpul 49.91.
Două medalii de aur pentru România la Mondialele de Natație pentru juniori: David Popovici și surpriza Bianca Costea!
Patrick Sebastian Dinu s-a clasat pe poziţia a cincea (50,09).
”Ce final frumos de reprezentaţie pentru David Popovici la Campionatul Mondial de înot pentru juniori de la Lima! Sportivul român în vârstă de 17 ani a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber cu timpul de 47.13 s.
David a dominat clar finala, terminând cursa la peste două secunde faţă de locul secund, ocupat de Jere Hribar (Croaţia) – 49.37 s. Pe locul trei s-a clasat Nikolas Antoniou (Cipru) – 49.91 s”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Nataţie.
Joi, David Popovici a cucerit şi medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatul Mondial de înot pentru juniori de la Lima, stabilind un nou record al competiţiei.
Surpriza Bianca Costea la 50 metri liber, a fost a cincea în calificări
Bianca Costea (17 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 50 de metri liber. Calificată doar cu al 5-lea timp, sportiva noastră a avut un timp de reacție mai slab în comparație cu favoritele din finală.
Înotătoarea pregătită de Adrian Rădulescu a fost urmată pe podium de italiencele Sara Curtis (25.53 s) și Matilde Biagotti (25.60 s).
„Încheiere splendidă pentru delegația României la Campionatul Mondial de înot pentru juniori de la Lima. În finala probei de 50 m liber feminin, Bianca Costea a făcut o cursă formidabilă și a cucerit medalia de AUR. Timpul său: 25.35 s”, scrie federația de profil.
Vlad Stancu a mai bifat și el o medalie la Lima. În finala probei de 1.500 m liber de la Campionatul Mondial de înot pentru juniori, sportivul pregătit de Iulia Becheru a cucerit medalia de bronz. Timpul său din finală a fost de 15:17.97 min.