Prima pagină » Sport » David Popovici pornește DOUĂ afaceri, după retragere. „Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”

David Popovici pornește DOUĂ afaceri, după retragere. „Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”

David Popovici a anunțat că după retragere va deschide un centru de dezintoxicare și un centru de natație.

Înotătorul de la Dinamo a câștigat două medalii la JO Paris 2024.

David Popovici e multiplul campion european, mondial și olimpic. Recent, el a împlinit 20 de ani.

David Popovici pornește două afaceri, după retragere

Lucruri mai puțin știute despre David Popovici: ce mănâncă, cu cine vrea să ia cina sau ce artist preferă.

„Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag: Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxiare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri. Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut, e foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri. Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţin copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, sî învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poate duce la mare, la ştrand şi părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val. Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”, a declarat David Popovici.

Şi eu am avut un vis, am avut un plan şi eu am o echipă. Cred că fiecare dintre noi avem un vis şi ştim că nu e suficient doar să-ţi doreşti. De mic, mulţi au remarcat talentul pe care îl aveam. Dar mi-am dat seama repede că trebuie să muncesc, să muncesc mai mult decât alţii. Mă consider unul dintre cei norocoşi, am avut alături de mine familie, prieteni, colegi, parteneri, colaboratori. Ei m-au ajutat să ajung omul care sunt şi de care sunt destul de mândru – David Popovici

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele