Decizia judecătorilor în procesul intentat de Adrian Mititelu Clubului Sportiv. Ce se întâmplă cu marca Universitatea Craiova

Publicat: 23 09. 2017, 12:57
Actualizat: 02 04. 2018, 03:14

„Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții în nume propriu Mititelu Gigi Adrian, Mititelu Liana Gabriela și U Craiova S.A. împotriva deciziei nr. 441A din 08 iunie 2016 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă”, este decizia publicată vineri seară.

Adrian Mititelu susține, însă, că nici echipa din Liga 1 nu are dreptul de a utiliza numele de Universitatea Craiova și spune că se va adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Eu m-am judecat cu Clubul Sportiv al lui Badea, care nu face fotbal. CS U nu e parte din proces. În concluzie, am pierdut la OSIM dreptul de a avea exclusivitate pe marca FC Universitatea Craiova. Am pierdut-o, dar o voi câștiga în timp. O să merg la CEDO. Până la următorul proces, sigla cu leul se află la noi”, a afirmat Mititelu, la Digi Sport.

Finanțatorul echipei CS Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a încercat să explice ce înseamnă această hotărâre a instanței. Pentru a fi mai exact, el a făcut o comparație cu situația FCSB-Steaua.

„Sunt aceleași dezinformări ale lui Mititelu. El a pierdut marca. Vorbim de marca cu leul. Aceasta aparține Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Motivul pentru care a pierdut-o e simplu: clubul nostru e continuatorul Universității din ’83, a Universității din ’48. De luni, el nu va mai putea folosi nici marca cu leul, el a revenit la clubul mamă: Clubul Sportiv Universitatea Craiova.

Ce îi lipsește FCSB-ului să fie Steaua? Un acord cu Clubul Sportiv al Armatei, corect? Noi avem acest acord de la Clubul Sportiv, pentru că noi suntem continuatoarea formației înființată în 1948″, a declarat Rotaru, la Digi Sport.