Declarația Simonei Halep înainte de Turneul Campioanelor de la Singapore, la care pornește favorită
„Am avut o accidentare, încă o am, la tendonul lui Ahile. E o accidentare dificilă și trebuie să am foarte mare grijă de ea. E o inflamație, nu e foarte gravă, am făcut și RMN și ecografii, de toate. Nu e ceva grav, dar e o inflamație pe care trebuie să o îngrijesc foarte bine. Eu îmi doresc să joc, să fiu aptă să joc la Singapore, mi-aș dori enorm pentru că acesta a fost țelul meu, a fost obiectivul meu pentru anul acesta. L-am îndeplinit, acum sper să merg și să joc cât de bine pot, să câștig câteva meciuri. E un lucru deosebit, o onoare pentru mine să fiu numărul 1 la turneul de la Singapore, dar asta nu prea contează pentru că toate cele opt de acolo joacă un tenis foarte bun și valorile sunt apropiate așa că nu mă gândesc că sunt numărul 1, 2 sau 3, mă gândesc doar că trebuie să iau fiecare meci și să îl joc sută la sută”, a spus Simona Halep pentru Dolce Sport.
Simona Halep, locul 2 WTA, s-a retras săptămâna trecută de la turneul de la Beijing, din cauza problemelor la piciorul stâng. Ea a revenit în România, unde efectuează recuperarea la clinica Kinetic Sport & Medicine din București.