DESCHIDEREA JOCURILOR OLIMPICE 2012. Ce a făcut Mr. Bean pe scenă. FOTO și VIDEO
Actorul britanic Rowan Atkinson și-a reinterpretat rolul care l-a consacrat și l-a adus pe celebrul Mr. Bean la CEREMONIA DE DESCHIDERE A OLIMPIADEI DE LA LONDRA 2012.
Simpaticul personaj a urcat pe scenă, împreună cu London Symphony Orchestra, pentru a interpreta coloana sonoră a filmului „Chariots of Fire” (Carele de foc). Mr. Bean a cântat la orgă, însă și-a găsit și alte ocupații în acest timp, pentru că CEREMONIA DE DESCHIDERE A JOCURILOR OLIMPICE îl plictisea.
Personajul a verificat ceva pe telefon, s-a ridicat să își caute un șervețel în care să își sufle nasul, dar a avut mereu grijă să își țină degetele – sau orice alte obiecte – pe clape.
În cele din urmă, piesa l-a făcut să se viseze jucând în „Charriots of Fire” și antrenându-se împreună cu ceilalți atleți olimpici din peliculă. Captivat de aceste gânduri, Bean nu a sesizat că piesa s-a terminat și restul orchestrei nu mai cânta.
Filmul „Charriots of Fire” (1981) este una dintre cele mai populare pelicule despre Jocurile Olimpice, care prezintă povestea a doi sportivi britanici, un creștin și un evreu, care participă la Olimpiada din 1924. Producția a câștigat patru filme Oscar și a fost relansată în 13 iulie, cu ocazia JOCURILOR OLIMPICE LONDRA 2012.