Dezvăluire surprinzătoare din trecutul lui Gâlcă: ”A văzut condițiile, am pus totul la punct”
This browser does not support the video element.
El a precizat că, înaintea începerii sezonului trecut, Costel Gâlcă a fost la un pas să ajungă antrenor la ASA Târgu Mureș.
Până la urmă, Gâlcă a ales Steaua și a cucerit trei trofee – Liga I, Cupa României și Cupa Ligii. La titlu s-a bătut până în ultima etapă chiar cu ASA Târgu Mureș.
”Gâlcă a fost la un pas să fie antrenor la Târgu Mureș. Anul trecut a fost de câteva ori la Târgu Mureș, ne-am înțeles. A venit cu aproape tot stafful. A văzut condițiile, am pus totul la punct. Cu o zi înainte să vină să semneze, a primit ofertă de la Steaua. S-a întâlnit cu Gigi Becali și normal să accepte oferta Stelei, pentru că era o șansă mare și s-a și dovedit până la urmă o decizie inspirată pentru că, cu tot cu problemele pe care le-a avut în retur, a reușit să câștige toate trofeele puse în joc”, a declarat Daniel Stanciu la Digisport.