Prima pagină » Sport » Dezvăluirile unui fost rutier italian: Armstrong mi-a dat bani pentru a câștiga o cursă

Dezvăluirile unui fost rutier italian: Armstrong mi-a dat bani pentru a câștiga o cursă

Dezvăluirile unui fost rutier italian: Armstrong mi-a dat bani pentru a câștiga o cursă
Fostul rutier italian Roberto Gaggioli a declarat, pentru cotidianul Corriere della Sera, că americanul Lance Armstrong i-a dat 100.000 de dolari în 1993 pentru a câștiga o cursă din cadrul Million dollar race, informează AFP.

„Un tânăr coleg american mi-a dat un panettone sub formă de cadou și mi-a urat: «Merry Christmas». În cutie erau 100.000 de dolari în bancnote mici. Acel coleg era Lance Armstrong”, a spus Gaggioli. „Lance mi-a spus că echipa mea, Coors Light, era de acord (…) Am înțeles că totul era decis”, a adăugat el, după care menționat că Armostrong s-a impus în cursa CoreStates din Philadelphia, succes indispensabil pentru obținerea milionului de dolari ce îi revenea câștigătorului a trei curse în SUA într-un interval de 21 de zile.

Competiția de un milion de dolari se numea Thrift Drug Triple Crown și cuprindea cursele din Pittsburgh, West Virginia Classic și CoreStates din Philadelphia.

„Cu două tururi înainte de final, am pornit în sprint cu Lance, Bobby Julich și câțiva italieni de la Mercatone. La un semn al lui Lance, m-am întors și m-am făcut că nu îl văd scăpând. A câștigat detașat”, a explicat italianul în vârstă de 51 de ani.

Ceilalți cicliști nu au reacționat pentru că unii dintre ei erau de asemenea cumpărați, notează Corriere della Sera.

Lance Armstrong a primit interdicție pe viață, fiindu-i retrase și titlurile obținute în perioada 1998-2011, ca urmare a unui raport al Agenției Americane Antidoping, în care a fost acuzat de dopaj sistematic.

Autor

Citește și