„Din punctul meu de vedere pot să spun că am câștigat turneul”. Ce promite Halep pentru finala de la Toronto
„Bineînțeles că vreau să joc cu Serena, este întotdeauna o mare provocare să joc cu ea. Vreau să vă zic ceva, dar să nu spuneți nimănui, din punctul meu de vedere pot să spun că am câștigat turneul. Dacă joc împotriva ei mâine va fi o provocare și nu am nimic de pierdut, mă voi bucura de finală”, a spus Halep zâmbind, după ce a câștigat meciul cu italianca Sara Errani.
Simona Halep a precizat că semifinala cu Sara Errani a fost dificilă. „A fost un meci foarte dificil, Sara Errani a jucat foarte bine, a pus multe mingi înapoi în teren. Uneori nu am fost capabilă să închid așa cum aș fi vrut. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă ajungeam în setul trei. Este bine că am câștigat și sunt bucuroasă că joc finala aici la Toronto”, a adăugat Halep.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 2, s-a calificat în finala Rogers Cup, după ce a învins-o, sâmbătă, în penultimul act al turneului Premier 5 de la Toronto, cu scorul de 6-4, 6-4, pe italianca Sara Errani, locul 17 WTA și cap de serie numărul 15.
A doua finalistă a turneului de la Toronto va fi stabilită după disputarea semifinalei din americanca Serena Williams, locul 1 WTA, și elvețianca Belinda Bencic, locul 20 WTA, programată duminică, de la ora 01.30. Cu Bencic, Halep s-a întâlnit o dată, anul trecut, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, când românca s-a impus, cu scorul 6-4, 6-1.
În schimb, Halep a jucat de șase ori cu cea mai bună jucătoare a lumii, câștigând un meci, anul trecut, în faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore, scor 6-0, 6-3. Ultima partidă disputată de ele, singura din 2015, a avut loc în martide, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-5.