Din rezervă în Anglia, Costel Pantilimon a ajuns să fie cel mai lăudat portar

Din rezervă în Anglia, Costel Pantilimon a ajuns să fie cel mai lăudat portar
Publicat: 31/12/2014, 11:42

Mai mult rezervă la Manchester City în sezonul trecut, Costel Pantilimon a reușit să își câștige locul de titular după ce s-a transferat la Sunderland. Evoluția sa din ultimele opt etape a fost una foarte bună, ea fiind apreciată de presa din insulă, de fani, dar și de managerul Gus Poyet.

Acesta a lăudat în mod deschis modul în care Pantilimon a apărat în acest final de an.

„Când ți se oferă o șansă, trebuie să profiți, iar Costel a făcut asta, fără îndoială. Este calm, știe cum e fotbalul la cel mai înalt nivel, performanțele sale au fost excelente.”, a declarat Gus Poyet.

Managerul a precizat că Pantilimon este acum primul portar al echipei și că Vito Mannone, portarul care a fost rezerva românului, trebuie să aibă răbdare.

Costel Pantilimon are o relație foarte bună și cu fanii britanici, care l-au lăudat pentru modul în care a apărat în ultimele meciuri din campionat.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță