Dinamo, pe ULTIMUL loc în Superliga! Adrian Mititelu nu le cântă prohodul bucureștenilor: „E invidie și acolo”
FC U Craiova a trecut la limită de Dinamo cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
Oltenii au marcat prin Yacine Bahassa (13), cu un şut puternic de la 20 metri, apoi argentinianul Juan Bauza a majorat diferenţa (52), înscriind cu călcâiul, cel mai frumos gol al campionatului.
Dinamo, pe ULTIMUL loc în Superliga! Adrian Mititelu nu le cântă prohodul bucureștenilor: „E invidie și acolo”
Golul lui Dinamo a fost semnat de Dennis Politic (64), cu un şut de la circa 25 de metri, cu largul concurs al portarului Ionuţ Gurău.
- Dinamo a ajuns la 16 înfrângeri, fiind ultima în clasament, cu 16 puncte
„Sincer, îmi doresc ca Dinamo să rămână în Liga 1. Nu o spun de complezență. Uite, un meci cu Dinamo, chiar dacă nu mai vine lumea ca altădată, are mare însemnătate. Vă spun o chestiune. Fac o afirmație responsabilă. În următorii 2-3 ani va fi foarte greu de bătut.
Dinamo trebuie să rămână în Liga 1. Sper ca de meciul viitor să câștige tot. Sunt mulți care le cântă prohodul, inclusiv dinamoviști. E invidie și acolo”, a spus Mititelu, imediat după meci.
Ce spune antrenorul Zeljko Kopic
„Avem probleme și încercăm să avem stabilitatea mentală pentru a urmări planul nostru de joc. Avem niște momente de calitate, dar nu e felul în care vreau să joace Dinamo, vreau intensitate, vreau să câștigăm dueluri. E greu să avem rezultate când faci atâtea greșeli! În anumite momente ale jocului suntem buni, dar nu e destul.
Următorul joc e luni, avem 10 zile, trebuie să analizăm fiecare detaliu, să vedem unde putem să creștem, avem încă destule meciuri pentru a reveni, dar trebuie să fim mai buni, să avem mai mult curaj, agresivitate.
Trebuie să analizăm totul, după meciul cu Petrolul am arătat că putem dar e o perioadă grea pentru noi. Trebuie să luptăm, trebuie să găsim o soluție”, a declarat Zeljko Kopic, după FC U Craiova – Dinamo 2-1.
Cum au arătat cele două distribuții?
- FCU CRAIOVA: Gurău – R. Negru, Kvakic, Lacroix, Mascarenhas – V. Achim, Dr. Albu – Sidibe (Ibrahimi 80), Bauza (V. Pop 85), Bahassa (Padula 68) – Blănuţă. Antrenor: Giovanni Costantino
- DINAMO: Golubovic – Lucas (Milanov 51), Velkovski, Patriche – Cr. Costin, Ilic (P. Neagu 80), Pavicic (Dani Iglesias 80), Borduşanu (Bani 76) – Hakim Abdallah, Goncalo Gregorio, D. Politic. Antrenor: Zeljko Kopic
Tot ieri s-a jucat FC Botoșani – Poli Iași, scor 2-1.
Auz se vor desfășura următoarele meciuri:
- Petrolul – CFR Cluj, ora 17.00. Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Mihail Grigoriu, Mihai Marius Marica – George Cătălin Găman
- Rapid – Oţelul Galaţi, ora 20.00. Arbitri: Ionuţ Coza – Valentin Avram, Cosmin Vatamanu – Cătălin Buşi