Prima pagină » Sport » Dinamo vrea să-l dea afară pe Teja dar nu știe cum

Dinamo vrea să-l dea afară pe Teja dar nu știe cum

Dinamo vrea să-l dea afară pe Teja dar nu știe cum
Dinamo vrea să-l dea afară pe Teja dar nu știe cum

Mihai Teja și conducerea FC Dinamo s-au întâlnit, miercuri, la sediul clubului, dar nu au ajuns la un acord de încetare pe cale amiabilă a contractului.

De altfel, la ieșirea de la întâlnirea care a avut loc la sediul clubului președintele executiv Daniel Stanciu a declarat că Teja este în continuare antrenorul lui Dinamo și că nu are în vedere contactarea altor tehnicieni pentru preluarea postului.

Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei Ligii Adeplast, după ce a pierdut meciul retur, disputat pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3.

Mihai Teja, în vârstă de 36 de ani, se află la conducerea tehnică a echipei Dinamo din ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu, numit interimar în urma plecării lui Flavius Stoican.

Cu Teja pe bancă, Dinamo a pierdut ambele meciuri din Cupa Ligii, cu Pandurii, scoruri 1-2 și 1-3, și partida cu ASA Târgu Mureș din campionat, scor 1-2. Tot în Liga I, Dinamo a învins, cu scorul de 1-0, pe Oțelul, la Galați, și cu scorul de 3-0, pe Universitatea Cluj, pe teren propriu, acestea fiind singurele succese ale lui Teja ca antrenor al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.