Dintre toate mesajele primite, Simona Halep a fost impresionată de unul în mod special. Marea jucătoare care a surprins-o

Dintre toate mesajele primite, Simona Halep a fost impresionată de unul în mod special. Marea jucătoare care a surprins-o
Publicat: 09/10/2017, 14:32

„Am văzut multe poze pe Twitter, am văzut că multe jucătoare m-au felicitat, dar un mesaj deosebit a fost de la Serena Williams pe Instagram. A fost personal și deosebit Au fost cuvinte foarte frumoase, poate a fost cel mai important mesaj pe care l-am primit, chiar nu mă așteptam. Mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am curajul să-i scriu atunci când a născut, dar am avut ocazia acum și pot spune că e cea mai bună jucătoare din lume”,a declarat Halep la conferința de presă organizată în salonul preziențial din Aeroportul Henri Coandă, scrie Prosport.

În urmă cu câteva zile, Simona Halep a făcut o neașteptată. Deși s-au întâlnit pe teren, există o sigură jucătoare celebră de tenis cu care nu a vorbit niciodată.

„Nu am avut niciodată un complex față de Sharapova, pur și simplu nu-mi place stilul ei de joc. Cu Lucici-Baroni mi-e greu să joc. Îmi place să joc împotriva Carlei Suarez Navarro.Sharapova e singura jucătoare cu care nu am vorbit niciodată. Dar ea nu vorbește cu nimeni”, a povestit Simona Halep, într-un interviu pentru TVR.

Halep și Sharapova s-au întâlnit de opt ori până acum pe teren, însă românca a învins-o abia în al optulea meci, disputat în turneul de la Beijing, săptămâna trecută.

Partida a durat o oră și 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi ași, nu a comis duble greșeli și a avut procentaje de reușită la serviciu de 77 la sută cu prima minge și 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilități de break, dintre care a concretizat cinci și și-a cedat serviciul o singură dată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul