Discuțiile privind confirmarea planului de reorganizare al FC Rapid, amânate pentru 28 martie
Noul termen a fost stabilit de instanță la solicitarea administratorului judiciar al clubului, Cristina Andronache, înaintea datei limită de 31 martie, până la care FC Rapid trebuie să aibă planul de reorganizare confirmat în vederea obținerii licenței pentru sezonul 2014/2015 al Ligii I.
De asemenea, conform deciziei instanței, contestațiile unor creditori sau jucători vor fi judecate în camera de consiliu.
FC Rapid se confruntă cu mari probleme financiare de aproximativ un an și jumătate, clubul care activează în prezent în Liga a II-a aflându-se în procedura de insolvență din 7 decembrie 2012. Aprobarea planului de reorganizare a fost amânată în mai multe rânduri de Tribunalul București din cauza contestațiilor depuse de diverși creditori.