Doliu în fotbalul din România. A murit unul dintre simbolurile echipei Petrolul Ploiești

Publicat: 29 05. 2022, 15:32

Este doliu în fotbalul românesc, după ce Virgil Dridea, unul dintre simbolurile echipei Petrolul Ploiești, a încetat din viață duminică, la vârsta de 81 de ani.

Fostul jucător și antrenor al Petrolului și-a dedicat întreaga carieră echipei din Ploiești.

Imediat ce a fost anunțat decesul fostului mare fotbalist, reprezentanții echipei au transmis un mesaj de rămas bun, informează ProSport.

Virgil Dridea, o viață dedicată echipei Petrolul Ploiești

Cunoscut ca „Puiu” Dridea, el a scris istorie ca jucător al Petrolului, câștigând Cupa României. Ulterior, el avea să devină antrenorul echipei, ajungând să joace cu Anderlecht Bruxelles în Cupa UEFA.

„Virgil Dridea, legenda Petrolului, de două ori campion național și o dată câștigător al Cupei României, s-a stins din viață, în această dimineață. Rămas bun, Maestre!”, au scris cei de la Petrolul Ploiești pe Facebook.


Dridea a fost și oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului Petrolul, echipa care a pornit din Liga a IV-a în 2016, ajungând, în această vară, să-și recâștige locul în elita fotbalului românesc.

În vara lui 1988 a trecut pe banca formației sale de suflet, reușind să readucă Petrolul în prima Divizie, în 1989, dar și în competițiile europene, sub comanda sa „găzarii” întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediția 1989-1990 a Cupei UEFA! În 1992 a plecat în Siria, pregătind echipa Armatei, iar mai apoi le-a antrenat pe Dacia Unirea Brăila (1994-1995), Metalul Plopeni (1995-1996) și Midia Năvodari (1998-1999). A revenit pe banca Petrolului în stagiuniea 1999-2000, iar în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2004 a avut cel de-al treilea mandat la cârma „lupilor”.