Dosar penal după moartea lui Ekeng. Ce s-a întâmplat după ce s-a prăbușit pe teren până la declararea decesului
UPDATE Ofițerii Serviciului-Omoruri vor investiga condițiile în care a murit fotbalistul. Chiar de astăzi vor începe audierile. Există controverse în privința ultimelor momente din viața fotbalistului și a modului în care s-a intervenit.
Cazul va fi investigat de către Ofițerii Serviciului-Omoruri după ce au existat informații că ambulanța prezentă la locul tragediei nu era echipata corespunzător. Mai mult despre medicul de pe ambulanță, care ar fi trebuit să-i acorde fotbalistului primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca semințe și fuma.
Polițiștii vor să afle de ce ambulanța a intrat abia după trei minute pe teren pentru a începe manevrele de resuscitare, dar și cum organizatorii au permis ca meciul să se dispute desi ambulanța de la stadion nu era dotată cu defibrillator.
„A fost adus cu o ambulanță fără manevre de resuscitare, din câte știm. În stop cardio-respirator la Camera de Gardă. S-au inițiat manevre de resuscitare care au durat o oră și 30 de minute. Au rămas fără rezultat”, a spus Cristian Pandrea, medic Spitalul de Urgență Floreasca
Medicul echipei Dinamo București, Liviu Băltineanu, a susținut că fotbalistului i-au fost aplicate primele măsuri de resuscitare chiar pe teren.
„Da, primul lucru se face masaj. Se eliberează căile respiratorii. Se face masaj cardiac.
S-a făcut pe teren?
Da, de mine.
Aproape 3 minute să ajungă ambulanța nu e prea mult?
Probabil”, a spus Liviu Bătineanu, medicul echipei Dinamo București.
În vârstă de 26 de ani, Patrick Ekeng a ajuns în această iarnă la Dinamo. Era căsătorit și avea o fetiță de doi ani
UPDATE: Fotbalistul Patrick Ekeng, care a intrat, vineri seara, în stop cardio-respirator în timpul unui meci, a murit la Spitalul Floreasca, după ce medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze.
Dr. Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca, a declarat că manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră, însă pacientul nu a răspuns. În momentul de față, mai spune sursa citată, nu se cunoaște cauza decesului.
Unii suporteri acuză însă medicii că nu au intervenit de urgență pe teren în momentul în care fotbalistul a căzut inconștient. „Șoferul, când a ajuns pe teren cu ambulanța, era fără medic. Doamna medic fuma o țigară și a ajuns pe lângă”, a spus unul dintre suporteri.
Zeci de suporteri s-au strâns în fața spitalului și au pus, în semn de omagiu, fulare și tricouri cu simbolurile clubului Dinamo.
UPDATE: Jucătorul dinamovist e la terapie intensivă la Floreasca și se fac manevre de resuscitare, dar jucătorul nu răspunde deocamdată încercărilor medicilor. Informația a fost furnizată de Claudiu Niculescu în studioul Digisport.
Jucătorul camerunez al echipei FC Dinamo, Patrick Ekeng, 26 de ani, s-a prăbușit pe teren în minutul 71 al meciului Dinamo-Viitorul. Ekeng a căzut la mijlocul terenului, fără să fie atins de nimeni. Camerunezul a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca.
Mijlocașul camerunez al echipei Dinamo, Patrick Ekeng, s-a prăbușit pe teren în minutul 71 al meciului Dinamo-Viitorul, la scorul de 3-2 pentru Dinamo.
Potrivit DigiSport, la doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis în teren în confruntarea cu Viitorul, mijlocașul la închidere de 26 de ani din Camerun s-a prăbușit pe teren și a rămas inert. Imediat, jucătorii Viitorului au trimis mingea în aut, realizând că este vorba de o problemă gravă. Ambulanța a pătruns imediat pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, pentru ca apoi să îl transporte la Spitalul de Urgențe.
Din reacțiile avute de jucători, problemele lui Ekeng sunt extrem de grave. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui dinamo, a fost surprins de camerele de filmat plângând în hohote.De notat că jucătorul african fusese ultimul jucător schimbat de Mircea Rednic. După ieșirea lui, Dinamo a rămas în inferioritate numerică, iar Viitorul a reușit golul egalării din penalty, prin Mățan, în minutul 84.