Două noi țări, acceptate de FIFA. Cu ce naționale s-ar putea întâlni România
„Aceasta este una din rarele ocazii prin care Gibraltar se poate face cunoscută în lume. Am parcurs un drum foarte lung până să devenim membri ai FIFA. Este un lucru fantastic.” , a declarat Michael Llamas, președintele Federației de Fotbal din Gibraltar după anunțul făcut de președintele FIFA, Gianni Infantino.
Recunoscut de UEFA, Kosovo depusese încă de pe 15 martie documentația necesară pentru a deveni și membru cu drepturi depline al FIFA. Serbia este cel mai mare contestatar al deciziei anunțate de FIFA. Vicepreședintele Federației de Fotbal din Serbia a anunțat că oficialii forul de la Belgrad nu sunt de acord nici cu decizia ca statul Kosovo să fie recunoscut de UEFA și că vor face plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. UEFA tebuie să găsească o modalitate pentru a evita meciurile dintre Kosovo și echipele din fostul spațiu iugoslav, în special partidele cu Serbia, care pretinde în continuare suveranitate asupra teritoriului.
Pe 14 octombrie 2014, meciul Serbia-Albania, de la Belgrad, din preliminariile Euro 2016, a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0, în momentul în care o drona cu un drapel albanez, care includea și statul Kosovo, a fost lansată deasupra arenei și a provocat furia jucătorilor sârbi.
Republica Kosovo este un stat situat în Peninsula Balcanică, în sud-estul Europei, care a devenit independentă față de Serbia în februarie 2008. Kosovo este recunoscut ca stat suveran de către 108 țări membre ONU, iar statutul său este contestat. Cel mai mare oraș și capitala Republicii Kosovo este Priștina. Kosovo nu are ieșire la mare și se învecinează cu Republica Macedonia la sud, Albania la vest și Muntenegru la nord-vest.
România nu recunoaște oficial independența fostului stat iugoslav.