Dramă în fotbalul românesc. FRF, în doliu! Mircea Sandu este devastat!

Publicat: 17 09. 2020, 08:55
Dramă în fotbalul românesc. FRF, în doliu! Mircea Sandu este devastat! / Sursa FOTO: https://www.frf.ro

Unul dintre cei mai importanți oameni din istoria fotbalului românesc s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani. Mircea Pascu, ex-președinte al FRF, părăsește această lume și lasă în urma sa un gol imens. Anunțul dispariției a fost făcut chiar de forul de la Casa Fotbalului.

„FRF regretă dispariţia, la vârsta de 85 de ani, a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pascu”, se menţionează pe site-ul FRF. Totodată, forul condus de Răzvan Burleanu anunță că înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Pascu.

Mircea Pascu, o personalitate a fotbalului european

Mircea Pascu s-a născut la 6 noiembrie 1934, în orașul Petroşani, din Valea Jiului. A condus două cluburi de fotbal, Jiul Petroşani şi Corvinul Hunedoara. Între 1983 și 1989, a fost vicepreședinte al FRF, iar din ianuarie ‘90 până la alegerile din același an a îndeplinit funcția de președinte al Federației. Ulterior, la FRF a ajuns Mircea Sandu, iar Mircea Pascu a preluat, pe rând, frâiele la cluburile Rapid București și Politehnica Timișoara.

Pe plan internaţional, Mircea Pascu a fost un nume respectat. Membru al Comisiei de organizare a competiţiilor fotbalistice europene, membru în Comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA și, de asemenea, membru de onoare al UEFA, ca să enumerăm doar câteva dintre funcțiile avute.