Drama unui unui fotbalist de legendă
Asprilla locuiește la Tulua împreună cu familia sa, iar în ultimele luni a fost amenințat și șantajat de un grup de persoane înarmate care i-au cerut bani.
„Mi-au spus că mă ucid dacă nu le dau bani. Iată motivul pentru care am decis să plec din țară. Mi-am dedicat toată viața pentru a reprezenta la nivel înalt Columbia și acum sunt constrâns să părăsesc țara pe care o iubesc, din cauza acestor oameni”, a declarat Asprilla.
Faustino Asprilla, în vârstă de 45 de ani, a jucat în cariera sa la echipele Cucuta Deportivo, Atletico Nacional, FC Parma, Newcastle United, Palmeiras, Fluminense, Atlante, Universidad de Chile și Estudiantes La Plata.
Asprilla a marcat 20 de golurie în 57 de meciuri la naționala Columbiei, alături de care a câștigat de două ori medalia de bronz la Copa America, în 1993 și 1995.