Dumitru Dragomir are planuri mari. „Să vedem cum mă simt peste patru ani”

Publicat: 10 07. 2013, 19:48
Actualizat: 07 02. 2019, 20:40

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, că intenționează să rămână la conducerea LPF încă patru sau opt ani, actualul său mandat urmând să se încheie la începutul anului 2014.

Întrebat dacă vor avea loc schimbări în conducerea LPF la fel ca în conducerea FRF, acolo unde Mircea Sandu a anunțat că nu va mai candida la următoarele alegeri, Dragomir a răspuns: „La Ligă schimbări peste vreo patru sau opt ani. Să vedem cum mă simt peste patru ani”.

Președintele LPF este nerăbdător să înceapă campionatul, chiar dacă va fi înjurat în continuare de suporteri pe stadioane. „Mi-e dor de fotbal ca de nevastă-mea. Și mi-e dor și de suporteri, trebuie să mai îmi dea câte o înjurătură, ceva. Nici nu aș exista dacă nu îmi dau ceva… Dar eu am fălcile tari”, a spus el.

Referitor descinderea polițiștiștilor și comisarilor Gărzii Financiare din Gorj la sediul clubului Pandurii din Târgu, Dumitru Dragomir a afirmat că astfel de acțiuni nu mai reprezintă o noutate. „Ne-am obișnuit cu lucrurile astea. Trebuie să trăiască și polițiștii, și procurorii, și noi… Dar mass-media este cu mult mai periculoasă decât DNA și DIICOT, și chiar mai periculoasă decât serviciile secrete”, a precizat Dragomir la finalul Adunării Generale a LPF.

Dumitru Dragomir, în vârstă de 67 de ani, este președintele LPF din 1996, el fiind reales în această funcție în septembrie 2000, noiembrie 2005 și noiembrie 2009.

Premiu de aproape 11 milioane de euro la Loto 6 din 49