Dumitru Dragomir: UEFA a împăcat și capra și varza

Publicat: 25 06. 2013, 20:10
Actualizat: 01 08. 2014, 14:10

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, într-o emisiune televizată, că se aștepta ca Steaua să nu fie exclusă din Liga Campionilor de Comisia de Control și Disciplină a UEFA în urma cazului Valiza și consideră decizia ca fiind una corectă.

„Era lucru de notorietate, pentru că Becali nu s-a dus să corupă, Becali s-a dus să premieze, care era o problemă permisă. E normal să-i dea un an cu suspendarea pedepsei, pentru că s-a schimbat regulamentul și premierea nu mai este acceptată. UEFA a împăcat și capra și varza. Dar ei sunt oameni corecți acolo, sunt juriști de mare valoare internațională și greu greșesc. Exact verdictul ăsta l-am spus de dimineață, că le dă un an cu suspendare”, a spus Dragomir la DigiSport.

Echipa Steaua nu a fost suspendată de UEFA în dosarul Valiza și va evolua în Liga Campionilor în sezonul viitor, a declarat, marți, managerul stelist Mihai Stoica.

Echipa Steaua va întâlni formația FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manșe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua va juca primul meci pe teren propriu.

Pentru a fi sigură de evolutia în Liga Campionilor, Steaua aștepta decizia Comisiei de Control și Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentința ÎCCJ în dosarul „Valiza”. Campioana României risca excluderea din competițiile europene ca urmare a cazului de corupție în care finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.