Dumitru Dumitriu: Chelsea este o echipă net superioră

Publicat: 02 10. 2013, 01:28
Actualizat: 02 10. 2013, 01:28

Fostul antrenor al echipei Steaua București, Dumitru Dumitriu, a declarat, marți seară, după înfrângerea „roș-albaștrilor” din meciul cu formația Chelsea Londra, scor 0-4, că englezii sunt net superiori.

„Chelsea este o echipă net superioră, nu trebuie să ne supărăm. Nu putem discuta la un asemenea scor despre absența vreunui jucător. Gazonul a fost destul de bun. Cred că Steaua mai are șanse măcar pentru Liga Europa din grupa asta. Bineînțeles că își pot reveni, de ce nu?”, a spus Dumitriu.

Fostul jucător al Stelei, Nicolae Dică, consideră că elevii lui Laurențiu Reghecampf se pot califica în primăvara Ligii Europa: „Steaua a prins o seară foarte proastă. Atât au putut în această seară, dar cred că Steaua este mai valoroasă decât atât. Sper ca Steaua să poată câștiga șase puncte cu Basel și să se califice în Liga Europa. Îmi este dor de această competiție, dar din păcate perioada mea a trecut. Steaua are jucători tineri care pot crește și într-o perioadă scurtă să facă performanță”.

Campioana României, Steaua București, a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, marți, pe Arena Națională, cu scorul de 4-0 (2-0), de echipa engleză Chelsea Londra. Golurile au fost marcate de Ramires ’19, ’55, Georgievski ’44 (autogol) și Lampard ’90.