Dynamite Fighting Show 2024 ÎNCEPE la Oradea! Când va fi cântarul oficial și întâlnirea cu fanii
În această săptămână Oradea devine epicentrul sporturilor de contact din România, găzduind vineri, 6 decembrie, marea finală a circuitului Dynamite Fighting Show la Oradea Arena.
Cu o zi înainte, fanii vor avea însă ocazia de a-i cunoaște îndeaproape pe sportivi la cântarul oficial și conferința de presă care vor avea loc la Oradea Shopping City (Calea Aradului, nr 87A), în zona Fun Hub, cu începere de la ora 16:30, evenimente ce promite fanilor o experiență memorabilă. Accesul va fi complet gratuit.
Dynamite Fighting Show 2024 ÎNCEPE la Oradea! Când va fi cântarul oficial și întâlnirea cu fanii
Pentru pasionații acestui sport, acesta este mai mult decât un simplu cântar sau o conferință de presă. Este o oportunitate unică de a-i vedea pe cei mai buni luptători din competiție în ultimul lor moment public înainte de a intra în ring. Atmosfera se anunță spectaculoasă, cu public entuziast și sportivi pregătiți să aibă un ultim duel psihologic înainte de confruntările de la Oradea Arena.
Pe lângă sportivi, la eveniment va fi prezent și legendarul campion K-1, Remy Bonjasky, recunoscut pentru stilul său spectaculos din kickboxing. Acesta va avea o sesiune meet & greet cu fanii săi din România, în cadrul conferinței de presă de la Oradea Shopping City, un gest prin care DFS dorește să răsplătească susținerea comunității de-a lungul anului.
„Cântarul oficial este un moment special atât pentru fani, cât și pentru sportivi. Este ultima luptă dinaintea luptei.
Este lupta cu kilogramele, lupta psihologică cu oponentul tău, este decisivă pentru a putea câștiga și în ring. Emoțiile și tensiunea vor fi la ele acasă, iar publicul va avea ocazia să relaționeze cu sportivii deoarece la gală va fi mai complicat, aceștia fiind în vestiar în majoritatea timpului”, a declarat promotorul Cătălin Moroșanu.
Bihorul va fi reprezentat în main card de Alexandru Lungu, care va lupta cu gigantul Cristian Anheliuc, orădeanul Adrian Maxim, care îl va avea ca oponent pe brazilianul Vinicius Bereta.
Mai sunt 200 de locuri în tribune
În deschiderea galei vor fi prezenți trei bihoreni: Ștefan Pustai, Filip Buțincu și Darius Barela. În total, gala programează 12 lupte pe reguli de kickboxing cu sportivi din 6 țări. De asemenea sunt puse în joc două centuri mondiale ISKA: Andrei Leuștean vs Brice Kombou (Camerun) și Sebastian Lutaniuc vs Vasilis Karagkyozis (Grecia).
Programul evenimentului:
- 16:00 – 16:45: Prezentare de bun venit tuturor
- 16:45 – 18:00: Cântarul oficial și conferința de presă
- 18:00 – 18:30: Sesiune foto cu Remy Bonjasky și toți sportivii din gală
Pentru gala de pe 6 decembrie, de la Oradea Arena, au rămas mai puțin de 200 de locuri disponibile în tribune, acestea putând fi achiziționate exclusiv online.
Astfel, aproape 6.000 de spectatori vor lua parte la marea finală a sezonului Dynamite Fighting Show, un adevărat record de audiență.