Ea e cea mai superstițioasă ATLETĂ. Ce obiectiv are! „Parcă nu mai am răbdare”
Atleta Diana Ion a ratat finala olimpică la triplusalt pentru doar 2 centimetri și povestește că a plans mult din această cauză! Tânăra sportivă concurează la toate competițiile cu aceeași pereche de șosete și același șort, nu își spală părul lunea și îi este greu să stea departe de cățelușa sa Molly, în vârstă de 9 luni.
La 23 de ani, Diana Ion, atleta legitimată la clubul CSM București, a avut o vară fierbinte. Prezentă pentru prima oară la Jocurile Olimpice, sportiva a ratat „la mustață” finala de la Paris.
„Am plâns mult, dar mi-a trecut. M-am obișnuit, am trecut peste. Am fost mai supărată pentru că au fost doar 2 centimetri și pentru că nu era ceva ce nu aș fi putut să sar. Dacă se sărea mult mai mult, poate nu aș fi fost așa de supărată”, a declarat Diana Ion, atletă legitimată la clubul CSM București.
Ea e cea mai superstițioasă atletă! Vine mereu cu câinele la antrenament!
Diana este genul de sportivă pentru care superstițiile contează! Recunoaște că are câteva. „Înainte îmi prindeam părul în coc ca să nu dau cu el de nisip, acum îl prind jos pentru că am sărit bine la Roma cu părul așa. Port aceeași ciorapi și aceeași chiloți. Nu mă spăl pe cap lunea, mă spăl pe cap în ziua concursului sau cu o zi înainte, depinde”, a spus Diana Ion.
De un an, Diana a lăsat Bucureștiul, orașul în care s-a născut, pentru Râmnicu Vâlcea, acolo unde locuiește antrenoarea sa, Marinela Mirea. Sportiva nu este singură în orașul de pe Valea Oltului, ci alături de cățelușa sa Molly, un Yorkshire Terrier, în vârstă de 9 luni, pe care o ia și la antrenamente.
„E o prelungire a mea, sunt non-stop cu ea, nu e neapărat bine, pentru că atunci când plec plânge și trebuie să se obișnuiască și singură. Îi cumpăr de toate, hainuțe, mâncare, recompense, lese pentru că le roade des”, a mai anunțat ea.
Frumoasa sportivă a început atletismul la 12 ani, iar înainte a practicat karate. Ea povestește cu zâmbetul pe buze ce superputere i-ar plăcea să aibă: „Aș vrea să mă teleportez pentru că nu îmi place să zbor! Îmi este și frică și rău de avion. Nu am de ales când trebuie să zbor, mă uit la un serial”.
Locul cinci în finala Campionatului European de la Roma
Concursul care i-a adus atletei calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris a fost Campionatul European de Seniori de la Roma, acolo unde Diana a avut o prestație deosebită! A ocupat locul 5 în finală cu record personal de 14.23 metri.
„Tocmai de aceea e foarte important acest concurs. Mi-am făcut record acolo unde mi-am propus. E prima dată când s-a întâmplat asta și când am sărit peste 14 metri de mai multe ori…Mă gândeam la competiție cu un an înainte de când m-am calificat și știam că trebuie să sar bine acolo ca să mă calific la Paris. Asta mi-am propus și asta am făcut”, a anunțat ea.
Abia așteaptă Jocurile Olimpice de la Los Angeles
După experiența Paris, când a sărit 14.03 și pentru 2 centimetri nu a prins finala, acum, Diana așteaptă cu nerăbdare să treacă anii până la următoarea competiție olimpică.
Parcă nu mai am răbdare, aș vrea să fie mâine Jocurile Olimpice de la Los Angeles și să concurez…Plâng de fiecare dată când ceva nu îmi iese la antrenamente sau la concursuri. Și pentru Paris am plâns mult. Și atunci și mult timp după. Pun mult suflet în tot ceea ce fac – Diana Ion, atletă legitimată la clubul CSM București