Echipa lui Popescu, dacă câștigă șefia FRF
„Adalbert Kassai va fi secretar general, Dumitru Mihalache responsabil al Departamentului de competiții și dezvoltare, Cristian Bivolaru director de relații internaționale strategii și programe”, a declarat Popescu, într-o conferință de presă.
Bivolaru părăsise FRF în 2005, în urma unor neînțelegeri cu Mircea Sandu.
Din echipa lui Popescu mai face parte Anghel Iordănescu, director tehnic național, funcție în care a fost deja numit de actualul președinte Mircea Sandu. Gheorghe Hagi se va ocupa împreună cu Iordănescu „de implementarea strategiei și viziunii la nivel național”.
Antrenorul echipei naționale de tineret, Bogdan Stelea, va fi și membru în Departamentul de dezvoltare.
Paul Prodan va fi director financiar. „Este bancher cu 23 de ani de experineță în domeniul trezoreriei, gestiunii fondurilor și relațiilor cu clienții”, l-a prezentat Popescu pe Prodan.
Ilie Dumitrescu va fi șeful Departamentului de strategii și programe.
„Departamentul juridic licențiere și integritate va fi condus de către un tânăr licențiat în drept, școlit în Elveția. Având în vedere că este sub contract cu o entitate internațională de prim rang am căzut de acord să nu-i facem public numele până la câștigarea alegerilor”, a adăugat Popescu.
La alegerile pentru președinția FRF, programate în 5 martie, și-au anunțat candidatura până acum fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Pușcaș și fostul internațional Gheorghe Popescu. În afară de aceștia, numele altor oameni de fotbal, Ioan Andone, Adrian Porumboiu și Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaților la funcția de președinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat la șefia instituției.