Echipa Sportul Studențesc a fost exclusă din Liga a II-a
Echipa Sportul Studențesc a fost exlusă din campionatulul Ligii a II-a de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF), urmând ca sezonul viitor să fie înscrisă în Liga a III-a, informează FRF.
„În baza art. 79.9, coroborat cu art. 42.3 din Regulamentul Disciplinar, se hotărăște excluderea echipei de Liga a II-a, seria I, a SC FC Sportul Studențesc SA și retrogradarea ei, aceasta urmând să participe în anul competițional următor în campionatul categoriei inferioare, respectiv în Liga a III-a a Campionatului Național organizat de Federația Română de Fotbal. În baza art. 79.9, coroborat cu art. 42.3 din Regulamentul Disciplinar, se sancționează cu excluderea din competiție și retrogradarea echipelor de juniori A și B ale clubului Sportul Studențesc, urmând ca acestea să participe în anul competițional următor în campionatul categoriei inferioare”, se arată într-un comunicat al FRF.
Clubul din Regie are drept de recurs la această decizie.
Comisia de Disciplină a FRF a luat această măsură, după ce a obligat gruparea Sportul Studențesc să plătească cheltuielile de organizare la partida cu Rapid CFR Suceava din campionatul trecut.
În luna iunie, Comisia a obligat Sportul Studențesc să suporte cheltuielile de deplasare, cazare și masă ale grupării moldave, în sumă de 9.474 de lei, însă clubul bucureștean nu a făcut acest lucru, astfel încât „alb-negrii” nu au fost programați la meciurile din acest sezon al ligii secunde.