Prima pagină » Sport » Echipele participante în grupele LIGII CAMPIONILOR vor împărți 910 milioane de euro

Echipele participante în grupele LIGII CAMPIONILOR vor împărți 910 milioane de euro

Echipele participante în grupele LIGII CAMPIONILOR vor împărți 910 milioane de euro
UEFA a anunțat, vineri, că echipele participante în faza grupelor celei mai importante competiții intercluburi, Liga Campionilor, vor împărți aproximativ 910 milioane de euro, informează site-ul oficial al forului continental.

UEFA a anunțat, vineri, că echipele participante în faza grupelor celei mai importante competiții intercluburi, Liga Campionilor, vor împărți aproximativ 910 milioane de euro, informează site-ul oficial al forului continental.

Forul continental estimează încasări de 1,34 miliarde de euro din Liga Campionilor și Supercupa Europei pentru sezonul 2012/2013.

Din această sumă, 55 de milioane de euro vor fi alocate exclusiv pentru play-off, fiecare din cele 20 de cluburi participante în această fază a competiției urmând să primească 2,1 milioane de euro.

Circa 75 la sută din totalul încasărilor din drepturile media și contractele comerciale, dar nu mai mult de 530 de milioane de euro, vor fi împărțite cluburilor, în timp ce diferența va fi păstrată de UEFA pentru acoperirea costurilor organizatorice și administrative, dar și pentru plățile ce se vor face către asociațiile afiliate, cluburi și ligi.

Formațiile ce vor participa în Ligă vor împărți 500,7 milioane de euro, în timp ce alți 409,6 milioane de euro se vor aloca în funcție de market pool.

Fiecare dintre cele 32 de cluburi participante în ediția 2012/2013 al Ligii Campionilor va primi minimum 8,6 milioane de euro, în timp ce echipa care va câștiga trofeul va primi 37,4 milioane de euro, fără market pool.

Pe lângă suma minim asigurată, o victorie va fi recompensată cu un milion de euro, în timp ce o remiză va fi răsplătită cu 500.000 de euro.

Echipele calificate în optimile de finală vor mai primi câte 3,5 milioane de euro, sfertfinalistele câte 3,9 milioane, în timp ce semifinalistele 4,9 milioane. Câștigătoarea trofeului va primi 10,5 milioane de euro, în timp ce finalista va încasa 6,5 milioane.

Pe de altă parte, câștigătoarea Supecupei va primi 3 milioane de euro, în timp ce învinsa va încasa doar 2,2 milioane.

Formația CFR Cluj va întâlni echipa elvețiană FC Basel în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, conform tragerii la sorți ce a avut loc, vineri, la Nyon.

CFR Cluj va juca prima manșă în 21 sau 22 august, în deplasare, returul urmând să aibă loc la 28 sau 29 august, în România.