Edi Iordănescu, după 0-0 cu BULGARIA în Ghencea! „De la joc la joc va fi mai bine”
Naționala României a remizat, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi seara, pe Stadionul Steaua.
În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra lui Nicolae Stanciu.
Edi Iordănescu, după 0-0 cu BULGARIA în Ghencea! „De la joc la joc va fi mai bine”
”A fost un test util, am studiat, ştiam că ei pot pune în pericol adversarii care încearcă să controleze jocul. Ştiam că este o echipă arţăgoasă. Mi-aş fi dorit un alt ritm, altă intensitate, a fost şi o oboseală, asumată ce-i drept.. Am avut trei ocazii şi un penalti ratat. La Euro nu va fi aşa.
La Euro trebuie să fim eficienţi. Este un test şi trebuie tratat ca atare. De la joc la joc va fi mai bine, am încredere pentru primul meci cu Ucraina. Am schimbat de la un joc la altul, şi azi am încercat
În linii mari ştim ce avem de făcut. E devreme să spunem care va fi primul 11 cu Ucraina, mai trebuie să analizăm, avem şi probleme medicale. Să nu uităm că mergem la Euro după mult timp. le cer fanilor să aibă încredere, dar şi răbdare”, a declarat Iordănescu.
România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua (21:00).
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Care a fost formula de joc a României?
- România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 4. Adrian Rus (5. Ionuţ Nedelcearu, 69), 11. Nicuşor Bancu (22. Vasile Mogoş, 69) – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (14. Ianis Hagi, 61) – 20. Dennis Man, 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 21. Darius Olaru, 77), 13. Valentin Mihăilă (17. Florinel Coman, 61) – 19. Denis Drăguş (25. Daniel Bîrligea, 61). Selecţioner: Edward Iordănescu.