Prima pagină » Sport » Edi Iordănescu, mesaj clar după ce România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor: „Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei”. Ce spune despre criticile primite: „M-am simţit umplut de noroi din cap până în picioare”

Edi Iordănescu, mesaj clar după ce România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor: „Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei”. Ce spune despre criticile primite: „M-am simţit umplut de noroi din cap până în picioare”

România a învins Bosnia-Herţegovina, 4-1, pe Stadionul Rapid, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a retrogradat în Liga C.

Selecţionerul echipei naţionale Edward Iordănescu a anunțat că este obligatoriu ca cei de la FRF să-l reconfirme în funcție, chiar dacă tricolorii s-au clasat ultimii în grupa din Liga Națiunilor.

Clasamentul grupei: 1. Bosnia – 11 puncte, 2. Finlanda – 8 puncte, 3. Muntenegru – 7 puncte, 4. România – 7 puncte.

Edi Iordănescu, mesaj clar după ce România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor: „Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei”

Bosnia şi Herţegovina a promovat în Liga A, iar România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor.

În meciul cu Bosnia pentru România au marcat Man ’38, Puşcaş ’73, ‘86 şi Raţiu ’79, iar pentru adversari a înscris Dzeko ’77.

„Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei. Obligatoriu. În primul rând este nevoie de o analiză din nou. Să vedem ce ne-am propus în luna iunie şi dacă am reuşit. Trebuie analizat, indiferent dacă eu voi continua sau nu şi ce doreşte federaţia, eu sunt pregătit pentru această discuţie (n.r. – cu conducerea FRF) şi analiză. Dacă mâine sunt informat că nu mai există interes pentru continuitate, dar că se doreşte o discuţie şi o analiză sunt pregătit, mergem şi o facem. Pentru echipa naţională absolut orice.

Dacă se va dori continuitatea, atunci din nou trebuie să ne aşezăm, să vedem care ar fi următorii paşi pentru a merge la următorul nivel. Ce s-a făcut bine şi ce trebuie pentru a face şi mai bine.

Pentru că sunt şi lucruri care mă supără foarte tare, cum e faptul că am luat gol în toate meciurile cu excepţia celui cu Finlanda de la Bucureşti. Deci sunt probleme în continuare, chiar dacă sunt semne bune. Dacă se va dori continuitate pentru mine naţionala reprezintă o prioritate”, a spus selecţionerul după meciul cu Bosnia-Herţegovina.

El a continuat: „Noi am avut o discuţie încă din luna iunie când am făcut un raport destul de complet, cu concluzii şi soluţii. Vom vedea ce va fi, este firească o nouă discuţie, contractul meu e clar. Eu am pus tot ce am avut mai bun în slujba echipei naţionale. Vom vedea zilele următoare când veţi primi mai multe răspunsuri. Însă cred că cea mai puternică întrebare ar trebui adresată conducerii federaţiei şi nu mie. Eu am militat întotdeauna pentru continuitate, chiar şi atunci când era altcineva pe acest scaun. Ştiu că nu avem răbdare şi că vrem profit imediat, dar, din păcate, nu se poate. Indiferent că România va merge mai departe cu Iordănescu sau fără Iordănescu, cine va fi aici pe acest scaun trebuie să aibe încredere şi răbdare pentru că altfel va fi foarte greu”.

Ce spune despre criticile primite: „M-am simţit umplut de noroi din cap până în picioare”

Consider că în această acţiune este una reuşită şi cu puţină şansă puteam să aducem 6 puncte în loc de 4 din aceste două meciuri. Echipa naţională arată o cu totul altă faţă, are o cu totul altă exprimare faţă de perioada din luna iunie. Tot ceea ce a fost compromis a fost în iunie, asta e realitatea. Însă consider că în formulă completă, fără absenţe, pentru că lipsesc Chiricheş, Mihăilă, Ianis Hagi, echipa naţională poate să arate un cu totul alt nivel. Însă consider că în această acţiune naţionala a arătat lucruri bune şi foarte bune, exprimarea a fost una coerentă, am marcat 5 goluri în aceste partide, am dominat în mare parte – Edi Iordănescu

Despre criticile primite în ultimul timp, tehnicianul a declarat: „Eu m-am simţit în multe momente umplut de noroi din cap până în picioare. Parcă nicio bucăţică din mine nu a mai rămas curată. Dar am învăţat în timp să mă întăresc şi să văd şi partea plină a paharului. Iar partea plină este că atunci când eşti plin de noroi din cap până în picioare nu mai are cum să te murdărească cineva. Atunci am mers înainte şi am încercat să dau tot ce am avut mai bun pentru echipa naţională. Ce se va întâmpla de mâine nu mai stă în puterea mea”.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun