Prima pagină » Sport » Edi Iordănescu, selecționerul României, pleacă în Qatar! Care e motivul

Edi Iordănescu, selecționerul României, pleacă în Qatar! Care e motivul

Selecţionerul echipei naţionale Edward Iordănescu va pleca în Qatar, la Cupa Mondială, pentru a urmări Elveţia, adversara tricolorilor în preliminariile EURO 2024. Anunțul a fost făcut de site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

„Preliminariile pentru EURO 2024 vor începe în luna martie a anului viitor, însă staff-ul tehnic a început deja analiza adversarilor. În aceste condiţii, selecţionerul Edward Iordănescu se va deplasa la Campionatul Mondial pentru a urmări pe viu selecţionata Elveţiei în partidele cu Brazilia şi cu Serbia. Acesta va fi prezent în Qatar în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie şi va urmări şi alte meciuri”, se precizează pe site-ul citat, frf.ro.

La ce meciuri va asista Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, la Campionatul Mondial din Qatar.

Edi Iordănescu, selecționerul României, pleacă în Qatar! Care e motivul

Edward Iordănescu va urmări zece partide la Mondialul din Qatar.

Acestea sunt:

28 noiembrie: Camerun – Serbia şi Brazilia – Elveţia
29 noiembrie: Ţara Galilor – Anglia şi Ţările de Jos – Qatar
30 noiembrie: Austria – Danemarca şi Polonia – Argentina
1 decembrie: Croaţia – Belgia şi Japonia – Spania
2 decembrie: Coreea de Sud – Portugalia şi Serbia – Elveţia.

În urma tragerii la sorţi de la data de 9 octombrie 2022, România a fost repartizată în Grupa I și se va lupta cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor juca în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre echipele calificate, primele două clasate din fiecare grupă. Alte trei reprezentative îşi vor obține locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Când joacă România în preliminariile EURO 2024:

25 MARTIE 2023
ora 19:00 | Belarus – Elveția
ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 MARTIE 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 IUNIE 2023
ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 IUNIE 2023
ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 SEPTEMBRIE 2023
ora 19:00 | Andorra – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 SEPTEMBRIE 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 OCTOMBRIE 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 OCTOMBRIE 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 NOIEMBRIE 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 NOIEMBRIE 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

 

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și