Ekaterina Makarova a pierdut ultimul meci jucat cu o româncă
Begu era pe locul 61 WTA atunci și ajuns în finală, în timp ce jucătoarea rusă ocupa locul 12 WTA și era a doua favorită a competiției din orașul ei natal.
De altfel, Makarova, 26 de ani, nu are un palmares pozitiv cu jucătoarele române, cu excepția paridelor dispute cu Monica Niculescu, pe care a învins-o de patru ori.
La fel ca Simona Halep, Makarova și-a egalat în acest an cea mai bună performanță la Australian Open, după ce a mai reușit calificarea în această fază în 2012 și 2013. Anul 2014 a fost cel mai bun din cariera rusoaicei, ea jucând în semifinale la US Open, în sferturi la Wimbledon și în optimi la Australian Open.
Fostă ocupantă a locului 10 la începutul anului, Ekaterina Makarova este stângace și are în palmares două titluri la simplu, la Pattaya City în 2014 și la Eastbourne în 2010, fiind finalistă la Fes și Estoril, în 2009. Ea este o foarte bună jucătoare de dublu (locul 7, fostă ocupantă a locului 4 în iulie 2013), cu șase titluri în palmares, dintre care două de Grand Slam, la US Open (2014) și Roland Garros (2013), de fiecare dată în echipă cu compatrioata ei Elena Vesnina. De asemenea, Makarova a câștigat proba de dublu mixt de la US Open-2012, în pereche cu brazilianul Bruno Soares.
La ediția actuală a Australian Open, Makarova, cap de serie numărul 10, a câștigat toate meciurile fără să cedeze vreun set: scor 6-2, 6-2 cu belgianca An-Sophie Mestach, locul 102 WTA, scor 6-2, 6-4 cu italianca Roberta Vinci, locul 45 WTA, scor 6-4, 6-4 cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 20 WTA și cap de serie numărul 22, și scor 6-3, 6-2 cu germana Julia Goerges, locul 73 WTA.
La rândul ei, Simona Halep, locul 3 WTA, le-a învins, în ordine, tot în câte două seturi, pe italianca Karin Knapp, locul 50 WTA, cu scorul de 6-3, 6-2, pe australianca Jarmila Gajdosova, locul 62 WTA, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, cu scorul 6-4, 7-5, și pe belgianca Yanina Wickmayer, locul 80 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2, ultima victorie fiind obținută duminică.
Halep a câștigat singura întâlnire disputată cu Makarovadriaa, cu scorul de 6-1, 7-6 (6), în sferturile de finală ale turneului de la New Haven, ediția 2013, câștigată de sportiva română.
Simona Halep și Ekaterina Makarova se vor întâlni cel mai probabil marți pentru un loc în semifinalele turneului găzduit de Melbourne Park, fază în care învingătoarea din acest meci va juca împotriva câștigătoarei din partida Maria Șarapova, locul 2 WTA – Eugenie Bouchard, locul 7 WTA.