El e CAMPIONUL masterand la Medicină! „Să am un mic as în mânecă”
Andrei Anghel, vicecampion mondial universitar la 50 metri spate, își pregătește de acum viitoarea carieră.
Românii au avut o prestație foarte bună la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu, din China, iar nul dintre laureații actualei ediții a fost înotătorul Andrei Anghel, care a cucerit medalia de argint în proba de 50 de metri spate.
Andrei Anghel nu doar că e vicecampion mondial universitar, dar este și unul dintre foarte puținii sportivi din competiție care este student la medicină.
El e campionul masterand la Medicină
„Sunt student la Carol Davilla, la Medicină, la Masterul de Nutriție. Am fost pasionat de nutriție înainte să mă înscriu la acest Master și clar nutriția și sportul merg mână în mână. De aia am și început să studiez nutriția, pentru că am vrut să am un mic as în mânecă față de oponenții mei”, a anunțat Andrei Anghel, vicecampion mondial universitar la 50 metri spate.
Antrenorul său, Marius Grigore, spune că acest master de nutriție pe care îl urmează elevul său nu doar că îl ajută pe el ca sportiv, dar va ajuta și clubul la care e legitimat.
„Faptul că a ajuns la acest master a fost o discuție pe care noi am avut-o în prealabil. Comunicăm foarte bine, iar noi ne dorim foarte mult ca sportivii noștri să rămână în echipa noastră. Și așa am concluzionat că ne-ar prinde bine un nutriționist care să aibă experiența unui sportiv de valoare”, a declarat Marius Grigore, antrenorul lui Andrei Anghel.
Sportiv cu foarte mare experiență, Andrei nu uită prima medalie cucerită la un concurs. A fost atât de bucuros, că nu și-a mai dat-o jos de la gât peste noapte.
„La un Pitești, înainte de Naționale, aveam nouă ani și nu mi-am dat medalia aia jos”, a mai spus Andrei.
Totuși, cea mai importantă medalie din cariera lui este, în opinia lui, cea cucerită la Balcaniada din 2016, atunci când și-a dat seama că poate deveni un mare campion.
„Mi se ridică părul pe mâini că avem un sportiv despre care lumea vorbește cu admirație”
„Cea mai importantă pentru mine, nu e neapărat cea mai valoroasă performanță, dar e momentul când să zic că m-am lansat în 2016, la Bacaniadă am ieșit campion balcanic la sută spate și vicecampion la 50 spate. Medaliile acelea nu le-am agățat în vitrină, cum intri în casă, le țin separat, mă mai uit din când în când la ele”, a anunțat Andrei Anghel.
Antrenorul lui Andrei, Marius Grigore, este și arbitru internațional de natație. El spune că nu va uita niciodată cursa de anul trecut, de la Roma, în care David Popovici a stabilit un nou record mondial la 100 m liber și la care el s-a numărat printre oficiali.
„La unele competiții sunt arbitru general, la unele sunt starter. Împreună cu colegul meu de arbitraj Dan Ardelean, noi acum suntem arbitri oficiali FINA. Ne place foarte mult, am reușit să construim o echipă extraordinară. Cea mai frumoasă amintire a venit anul trecut, la Roma, când am fost ca arbitru lângă David Popovici la momentul recordului mondial la 100 m liber. E ireal. Practic am fost românul cel mai aproape de el înainte de recordul mondial. Iar feedback-ul pe care-l primești de la colegii arbitri e uimitor, chiar și acum mi se ridică părul pe mâini că avem un sportiv despre care lumea vorbește cu admirație”, a declarat Marius Grigore, antrenorul lui Andrei Anghel.