„Rafa Benitez este antrenorul Realului 99 la sută”, a declarat, pentru Rai Sport, Ernesto Bronzetti, care a fost luni seară la Madrid, unde s-a întâlnit cu Ancelotti, demis de Florentino Perez de la Real.
Bronzetti a mai spus că Ancelotti vrea să-și ia un an sabatic după plecarea de la Real și a subliniat că jucătorii madrileni au fost foarte supărați când au aflat de plecarea italianului, unii dintre ei izbucnând în plâns.
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai pregăti formația madrilenă în sezonul viitor.
Demiterea lui Carlo Ancelotti era așteptată. Tehnicianul italian, venit la Real Madrid în 2013, a câștigat în primul sezon „La Decima”, al zecelea trofeu al Ligii Campionilor din istoria clubului. În schimb, în acest sezon, Real nu a câștigat niciun titlu major.
Florentino Perez a menționat că numele succesorului lui Ancelotti va fi cunoscut săptămâna viitoare. „Ar fi ideal să vorbească limba spaniolă”, a spus el.