Elias Charalambous a anunțat obiectivul FCSB în Europa League, după debutul în forță cu RFS
Elias Charalambous a vorbit despre victoria echipei sale în meciul cu RFS, primul din Europa League, dar și despre obiectivul pe care FCSB îl are în această competiție.
FCSB a învins cu 4-1 pe RFS, în meciul de pe Arena Naţională, în prima etapă din noul format al Europa League. Golurile au fost marcate de Daniel Bîrligea (8), Marius Ştefănescu (32), Darius Olaru (58, 69), respectiv Ziga Lipuscek (23).
Programul FCSB în Europa League: PAOK Salonic (3 octombrie, în deplasare), Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
Reacția lui Elias Charalambous după ce FCSB a debutat în forță în Europa League
Elias Charalambous a declarat după meci: „A fost primul nostru meci în această fază, am crezut în şansa noastră şi cred că este cel mai bun mod de a începe o competiţie. Sunt foarte fericit pentru jucători, pentru că am făcut un joc foarte bun, toţi merită felicitări. Ceea ce trebuie să facă acum este să continue în acest fel. Astăzi toţi jucătorii care au evoluat au avut o formă foarte bună şi rezervele au dat un impuls când au intrat pe teren”, a declarat Elias Charalambous, care l-a lăudat pe Vlad Chiricheș: „Sunt foarte fericit pentru Chiricheş. Ştiam calităţile lui, cunoşteam personalitatea lui puternică, sunt fericit pentru el. Este un exemplu bun pentru toţi cei din vestiar, a făcut un joc foarte bun şi sunt sigur că nu mai poate ajuta”.
Acum trebuie să o luăm meci cu meci. Acum ne vom concentra 100% pentru meciul cu Sepsi, după care vom vorbi de meciul cu PAOK, dar până atunci cel mai important este meciul cu Sepsi. Vom trata fiecare meci cât putem de serios, vom da tot ceea ce putem pentru a obţine cât mai multe puncte în Europa League. Ne dorim să fim competitivi în toate competiţiile, dar avem timp să demonstrăm asta. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să luăm fiecare meci în parte, pas cu pas – Elias Charalambous