Emoție unică oferită de echipa feminină de spadă a României. Aur la Campionatul European de scrimă Under-23
This browser does not support the video element.
Echipa feminină de spadă a României a cucerit aurul, în luna mai, la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Tallinn, Estonia.
Fetele noastre Bianca Benea, legitimată la CSM Oradea, Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Talida Enache (CSM Corona Braşov) şi Alexandra Predescu (CSA Steaua), antrenate de Robert Rigo, au învins Elveția în finală, scor 44 – 41, scrie ProSport.
Deși, adversarele au condus în majoritatea duelului, Cristina Constantinescu a fost cea care a reușit să aducă România în avantaj, 30-29, iar înaintea ultimului releu scorul a fost egal, 32 – 32. Bianca Benea s-a impus în fața Angelinei Favre, 12-9, și a adus practic aurul pentru naționala „tricoloră”.
Echipa feminină de spadă a României, campioană europeană! „E ca un șah în mișcare”
Până în finală, în fazele superioare, Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Talida Enache şi Alexandra Predescu au depășit în sferturile competiției Ucraina, scor 45 – 22, și în semifinale pe Germania, scor 45 – 38.
România a avut la Europenele Under 23 un lot de 20 de scrimeri, 12 la feminin şi opt la masculin.
„Este frumos pe planșă, dar scrima e ca un șah în mișcare. Atenția ta trebuie să fie îndreptată spre adversar în orice secundă, trebuie să ai viteză de reacție foarte mare. Mi se pare uluitor cum reușim să răspundem la ceea ce ne cere adversarul într-o fracțiune de secundă. Asta mi se pare cel mai greu” a declarat Cristina Constantinescu pentru ProSport.
Nu aș putea să mă compar cum sunt pe planșă și în afara ei. Mi se pare că existența mea se schimbă în momentul acela. Sunt foarte calmă, dar sunt și emoții afundate și atunci când încep asaltul parcă răzbesc – Cristina Constantinescu
Obiectiv: aur la Jocurile Olimpice Paris 2024
La rândul său, Alexandra Predescu a vorbit, pentru ProSport, despre importanța titlului cucerit și despre obiectivele pentru noul an.
„Am reușit să câștigăm cu echipa Campionatul European de Tineret, ne-am îndeplinit obiectivul pe anul acesta. Pentru 2023 îmi doresc să evoluez la nivel de seniori, să fiu constantă pe tabloul de 64 și să obținem o medalie la Europenele sau la Mondialele de seniori…Ca orice sportiv, visez la o medalie de aur la Jocurile Olimpice”, spune Alexandra.
Alexandra a anunțat și faptul că se poate trăi din scrimă în România, ea având contract cu Steaua, dar fiind și angajată în cadrul Armatei.
„Nu știu să dau o sumă (n.red. – pe care ar câștiga-o un sportiv lunar), depinde de rezultate. Dacă are rezultate, va avea și un contract foarte bun la club…Eu am un contract sportiv la Steaua, dar și angajată în Armată, am două venituri. Se poate trăi din sport, în general. În străinătate sunt femei de 35 – 40 de ani care trăiesc foarte bine din sport și mi-ar plăcea asta și în România. La noi, cumva, când dorești să-ți faci o familie…te lași de sport. Cred că se pot îmbina” – Alexandra Predescu
Naționala României a câștigat Trofeul Marcello și Franco Bertinetti, organizat în Italia
Altfel, în noiembrie Bianca Benea, antrenată de Andrei Timoce, și-a adjudecat pentru a doua consecutiv Cupa României la spadă senioare. Ea este considerată urmașa Ana Mariei Popescu, fostă Brânză, multiplă campioană și medaliată olimpică.
Bianca Benea, 23 de ani, se pregătește la CSA Steaua, alături de lotul național feminin de spadă, și are ca obiectiv două medalii de aur cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Paris. În timpul liber, Bianca se relaxează citind sau jucând baschet.
Spre finalul lui noiembrie, naționala noastră a câștigat Trofeul Marcello și Franco Bertinetti, organizat în Italia. Din echipă au făcut parte Bianca Benea, Alexandra Predescu, Greta Vereș și Cristina Constantinescu, iar la turneu au participat țara gazdă, „tricolorele”, Ungaria și Elveția. Aici, cea mai bună spadasină a competiției a fost Bianca Benea, care a primit Spada d’Oro, iar Cristina Constantinescu a luat Premiul special al Universității Piemontului de Est.