Este jale la FCSB! „Perla” echipei, infectată cu noul coronavirus
Mijlocașul Dennis Man este infectat cu noul coronavirus. Acesta este al 14-lea jucător al FCSB depistat cu COVID.
Astfel, Dennis Man este al 14-lea fotbalist de la FCSB care a fost infectat cu noul coronavirus, iar șansele ca partida dintre gruparea deținută de Gigi Becali și Slovan Liberec să mai aibă loc sunt mici, scrie Prosport.
Mijlocașul ofensiv al FCSB-ului a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus în cursul zilei de miercuri, 23 septembrie, după ce a efectuat testele impuse de UEFA înaintea partidei din turul 3 preliminar al Europa League.
Inițial, Dennis Man ieșise negativ la testele de marți făcute de gruparea roș-albastră.
Mihai Stoica s-a vindecat
Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a anunțat, marți, că „s-a întors”, după ce s-a vindecat de COVID -19. „Meme” spune că va sta fără mască doar în mașină!
„BACK! DOAR în mașină fără mască ”, a anunțat oficialul FCSB, marți, pe Facebook. Acesta nu a spus, însă, dacă se întoarce la club, în condițiile în care acolo este focar!
Lista jucătorilor infectați cu noul COVID-19:
Andrei Vlad – portar
Andrei Miron – fundaș central
Iulian Cristea – fundaș central
Ovidiu Popescu – mijlocaș
Ionuț Vînă – mijocaș
Darius Olaru – mijlocaș
Andrei Pandele – mijlocaș
Sergiu Buș – atacant
Alexandru Buziuc – atacant
Olimpiu Moruțan – mijlocaș
Marius Briceag – fundaș
Florinel Coman – mijlocaș ofensiv
Vali Crețu – fundaș
Dennis Man – mijlocaș ofensiv
Lista oficialilor de la FCSB infectați cu noul COVID-19
Ovidiu Kurti – kinetoterapeut
Marius Popa – antrenor de portari
Anton Petrea – antrenor principal
Thomas Neubert – preparator fizic
Horea Codorean – preparator fizic
Sorin Cristof – kinetoterapeut
Bogdan Stoica – analist video
Marius Ianuli – team-manager
Medicul Flavian Arămitu.