Eugenie Bouchard, aspru criticată în țara sa. „Sigur că suntem dezamăgiți”

Publicat: 09 02. 2015, 14:41

Refuzul tenismenei Eugenie Bouchard de a juca alături de echipa Canadei în primul tur al Fed Cup a strânit o serie de comentarii dure la adresa sa. În vreme ce presa a criticat-o pentru faptul că „și-a uitat originile”, Kelly Murumets, președintele Tennis Canada, a afirmat că decizia sportivei este dezamăgitoare.

„Sigur că suntem dezamăgiți că Genie nu poate fi disponibilă pentru aceste meciuri și știm că și fanii ei din Quebec vor fi dezamăgiți, de asemenea”, a spus Murumets. „Eugenie vrea să fie cea mai bună din lume și să câștige Grand Slam-urile și are nevoie să ia deciziile potrivite pentru programul și antrenamentele sale pentru a avea șansa să facă ce și-a propus”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, Sylvain Bruneau, căpitanul echipei, și-a exprimat încrederea că Eugenie Bouchard va reveni curând pe teren, relatează nationalpost.com.

„Cred că va reveni la Fed Cup în viitor”, a declarat acesta. „Nu este cu nimic diferită față de alți jucători sau jucătoare din top zece. Ei nu joacă în Fed Cup de fiecare dată când li se cere asta – sau în Cupa Davis. Este altceva”, a completat Bruneau.

Echipa Canadei, fără Eugenie Bouchard în componență, a întâlnit Cehia în primul tur al Fed Cup și a pierdut cu scorul de 4-0.