EURO 2012. Rosicky accidentat, Darida convocat la naționala Cehiei
Conducătorul de joc al echipei Cehiei, Tomas Rosicky, a anunțat că are probleme la un picior și se va alătura mai târziu lotului în stagiul de pregătire în vederea Euro-2012, informează AFP.
Din acest motiv, selecționerul Michal Bilek a făcut apel la Vladimir Darida, jucătorul echipei Viktoria Pilsen.
„Deocamdată nu suntem foarte îngrijorați. Dar dacă se dovedește că Tomas nu este pregătit sută la sută, Darida va fi convocat la Euro, în detrimentul unui jucător preselecționat”, a declarat Bilek.
Lista definitivă a lotului Cehiei va fi dezvăluită la Praga, la 29 mai.