Fanii lui Michael Schumacher ar trebui să se aștepte la ce este mai rău, consideră medicul Gary Harstein

Publicat: 27 03. 2014, 08:53
Actualizat: 10 01. 2020, 19:33

„Pe măsură ce trece timpul, există tot mai puține șanse ca Michael Schumacher să își revină după accidentul de schi suferit în decembrie”, a declarat Harstein, citat de Mirror.co.uk.

Medicul a scris pe blogul personal că, cu cât starea vegetativă durează mai mult, cu atât mai greu va fi pentru pacient să își revină și, cu atât mai grave vor fi consecințele dacă Schumacher își va reveni.

„Pacienții care sunt în stare vegetativă au o durată de viață de la câteva luni până la câțiva ani. Asta depinde de starea pacientului, de calitatea îngrijirii și de alte variabile. De obicei, pacienții mor în urma unor infecții respiratorii sau urinare. Există cazuri de pacienți care au supraviețuit, dar acestea sunt excepționale”, a scris Harstein.