Prima pagină » Sport » Farul și-a adus aminte că e CAMPIOANĂ și-l bucură pe Gică Hagi! Victorie clară cu Universitatea Craiova

Farul și-a adus aminte că e CAMPIOANĂ și-l bucură pe Gică Hagi! Victorie clară cu Universitatea Craiova

Farul și-a adus aminte că e CAMPIOANĂ și-l bucură pe Gică Hagi! Victorie clară cu Universitatea Craiova

Farul Constanţa a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii de fotbal.

Ambele goluri au fost marcate de Louis Munteanu (17, 35), al doilea din lovitură liberă.

Farul Constanța a urcat pe locul 8 în clasamentul din Superliga, cu nouă puncte. De cealaltă parte, Universitatea Craiova rămâne pe locul secund, cu 14 puncte. A fost primul eșec pentru olteni în acest sezon, după patru victorii și două remize obținute până acum.

Farul și-a adus aminte că e CAMPIOANĂ! Victorie clară cu Universitatea Craiova

„În seara le-am adus aminte tuturor că suntem campioni! Atu-ul Farului ăsta a fost şi anul trecut, ambele faze făcute foarte bine. Despre Louis ce să spun… Sincer să fiu, nu înţeleg cum Fiorentina nu-i dă spaţiu unui jucător care vede golul şi când doarme noaptea.

La noi a făcut un sezon fantastic, se vede că are calitate, cred că e cel mai bun nouă din România. Dacă cineva din România are bani, ar trebui să-l cumpere.

Dacă-mi daţi bani şi acţionari, o să-l cumpăr şi eu. Transferul lui Ianis la Alaves e o decizie a lor, ştiam de ea. El şi-a dorit să ajungă în Spania, e un campionat foarte bun, o să-l ajute să progreseze

E un copil care vrea să înveţe, e un profesionist, sper să-i ajute, să arate ce ştie. E un număr 10 foarte bun. Spania e un campionat foarte greu, dar se pune accentul pe tehnică. Ianis e acolo, zic că o să fie după un an de două ori mai bun”, a declarat Gheorghe Hagi.

„Trebuie să fim sinceri, Farul a fost multe peste noi. Din nou greșeli copilărești pe care le facem pe faza de apărare. O să analizăm și cu siguranță echipa va arăta altfel la următorul meci. Nu se uită, această înfrângere rămâne, e dureroasă. Și cum am pierdut este dureros. Avem jucători cu experiență, ar trebui să avem altă atitudine și să facem alt joc. Sută la sută sunt optimist și vom schimba aceste lucruri”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului Farul – Universitatea Craiova 2-0.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum