FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi rămâne în Superliga

Publicat: 25 05. 2024, 15:47

FC Botoşani rămâne în Superliga, după ce a câștigat cu CS Mioveni, 1-0, în manşa secundă a barajului de menţinere / promovare. Sebastian Mailat a înscris golul victoriei în minutul 74 al partidei retur.

Patronul echipei moldovene Valeriu Iftime a vorbit despre victorie și a lăudat jucătorii și staff-ul tehnic al echipei.

FC Botoşani a câştigat cu 1-0 și în prima manşă a barajului pentru Superliga.

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi rămâne în Superliga

Au jucat echipele:

CS MIOVENI: Fl. Croitoru – Traşcu, C. Ignat (Massaro 60), R. Garutti, Burnea, Şerbănică – A. Panait (Gutea 46), D. Toma (M. Costea 76), Cărăruş – Al. Stan, Blănaru. ANTRENOR: Constantin Schumacher

FC BOTOŞANI: Kukic – Ch. Petro, Miron, Celea, Ţigănaşu (Şeroni 87) – Aldair Caputo (I. Filip 87), G. David (Mitrov 56), Dican – Ed. Florescu, Ofosu (Mailat 56), L. Fulop (E. Lopez 74). ANTRENOR: Bogdan Andone

„Ce BUCURIE! Ce imensă BUCURIE pentru Botoșani și pentru noi toți! FC Botoșani rămâne în Liga 1! Bravo, băieți! Bravo, Bogdan, și felicitări minunatului staff tehnic! Nu a fost ușor, dar energia voastră a arătat că se poate. Am demonstrat că ambiția și munca, chiar și atunci când nimeni nu mai crede, pot deveni cele mai puternice arme!

În această seară ați adus zâmbete în multe case din Botoșani și în inimile noastre, ale tuturor celor care iubim fotbalul. Ne dorim să rămânem pe buzele tuturor românilor care iubesc sportul și urmăresc cu pasiune fiecare meci.

Mândru de voi! Avem un nou drum de pavat de acum, care sperăm că va fi, cu ajutorul Domnului, doar spre succes”, a scris Valeriu Iftime pe Facebook despre baraj.

„Muncă, disciplină, să dăm totul la fiecare antrenament, la fiecare meci”

„Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu, ne-a dat putere de muncă, credință, au fost momente grele. Vreau să le mulțumesc băieților pentru modul în care au jucat, au abordat fiecare joc.

Era greu de crezut, merită felicitați băieții pentru modul în care au abordat fiecare joc. Sunt mândru și sunt foarte fericit pentru ei. (n.r. despre Filip și Miron) Jucători care au venit într-un moment extrem de dificil, astăzi le-am reamintit ce le-am spus la prima discuție. Eu am crezut tot timpul 100%. Nu a fost niciun moment de îndoială că nu vom reuși să salvăm această echipă.

Secretul e simplu. La prima discuție pe care am avut-o cu echipa le-am spus foarte simplu și clar: muncă, disciplină, să dăm totul la fiecare antrenament, la fiecare meci. Facem mese împreună, stăm la o bere, dar pe teren trebuie să dăm 100%. N-am vrut să dezvolt acest subiect, a fost o inspirație de moment, veneam după meciul de la Sibiu, când am fost egalați pe final, și la două zile jucam cu Dinamo. Era atmosfera sumbră, jucătorii erau terminați.

Am vrut să găsesc o cale să-i fac să înțeleagă că viața continuă. După antrenament, am fugit repede la cofetărie, am luat o tavă de 80 de eclere, apoi, a doua zi, 150 de mici, două tăvi de cartofi prăjiți și o bere de fiecare. A fost surpriză, nu știa nimeni, s-a destins atmosfera și am bătut Dinamo”, a declarat antrenorul lui FC Botoșani, Bogdan Andone.