FC Rapid trece în proprietatea suporterilor
„Nu îi cunosc pe cei patru suporteri care au devenit acționari majoritari ai clubului, însă sunt sigur că asta era cea mai bună soluție. Actele s-au semnat. De acum înainte orice persoană care vrea să investească la Rapid o poate face”, a spus Nicolae Manea.
Conform procedurilor insolvenței, cei patru noi acționari ai FC Rapid trebuie să o notifice în scris pe Cristina Andronache, administratorul judiciar al clubului, care la rândul său va efectua modificările în Registrul Comerțului. Abia după această înregistrare cei patru suporteri rapidiști vor deveni oficial acționari ai grupării giuleștene.
Tranzacția a fost confirmată și de site-ul oficial al FC Rapid: „Așa cum se întâmplă la alte mari grupări de pe mapamond și la noi s-a implementat ideea ca fanii să nu fie doar susținători, ci și acționari. Astfel, cea mai populară echipă din istoria fotbalului românesc, Rapid, aparține exclusiv suporterilor!”.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcția de administrator special și din cea de președinte al Consiliului de Administrație al clubului, la solicitarea conducerii tehnice și a jucătorilor.
Demisia lui Zamfir a venit după ce, la 17 mai, Comisia de Apel a Sistemului Național de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal âa respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenței pentru ediția 2014-2015 a Ligii I.
Adrian Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele șase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acțiuni al clubului giuleștean, însă toate au eșuat.
Clubul giuleștean, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedura de insolvență din 7 decembrie 2012. Planul de reorganizare al FC Rapid, care se întinde pe o durată de trei ani, a fost confirmat de Tribunalul București. Următorul termen în dosarul de insolvență este 26 septembrie.