FCSB a anunțat un nou TRANSFER care a costat 200.000 de euro! Luis Phelipe vine de la Poli Iași
Luis Phelipe, aripa stânga în vârstă de 22 de ani din Brazilia venit de la Poli Iași, a fost prezentat oficial la FCSB.
Fotbalistul a fost achiziționat recent de la Poli Iași, formație antrenată de Leo Grozavu, contra sumei de 200.000 de euro.
FCSB a anunțat un nou TRANSFER care a costat 200.000 de euro! Luis Phelipe vine de la Poli Iași
„Bine ai venit, Luis Phelipe! FCSB anunță transferul lui Luis Phelipe, jucător provenit de la FC Politehnica Iasi.
Atacantul în vârstă de 22 de ani se va alătura lotului condus de Elias Charalambous pe 8 ianuarie, când va efectua vizita medicală și se va deplasa în cantonamentul de iarnă. Fotbalistul brazilian va purta tricoul cu numărul 19.
Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată pe Facebokk-ul celor de la FCSB.
FCSB a anunțat, cu o zi în urmă, și transferul lui Baba Alhassan, jucător provenit de la FC Hermannstadt.
Darius Olaru ar putea juca din iarnă în Serie A, la Monza
Darius Olaru ar putea semna cu formația italiană Monza, gruparea din Serie A, contra sumei de 7 milioane de euro.
Întrebat despre transferul mijlocașului său, Gigi Becali a confirmat interesul grupării italiene și a dezvăluit cum poate pleca fotbalistul de la FCSB în această iarnă.
”E o discuție mai veche pentru Darius Olaru, recent doar m-au mai întrebat și am cerut 7 milioane de euro. Dacă dau 7 milioane de euro, pleacă în Italia, până atunci nu”, a spus Gigi Becali, pentru Iamsport.
Darius Olaru este la al patrulea sezon la FCSB, fiind adus în 2020 de la Gaz Metan Mediaș pentru 600.000 de euro. Atunci el a fost curtat de CFR Cluj și Universitatea Craiova, dar a ales în cele din urmă formația roș-albastră.
FCSB se află pe primul loc în clasamentul Superligii, cu 44 de puncte, la 8 în fața celor de la CFR Cluj.