FCSB a învins liderul U Cluj, 2-1, în derby-ul etapei din Superliga. Gigi Becali: „Când conducem, nu mai bubuim. Noi pasăm”
FCSB a câștigat meciul cu U Cluj, 2-1, din etapa a 16-a a Superligii. Au marcat Vladislav Blănuţă (85), respectiv Daniel Bîrligea (30, 51).
Echipa roș-albastră a rămas în zece oameni în minutul 73, atunci când Adrian Şut a primit al doilea galben. FCSB e neînvinsă de nouă etape în Superliga și e pe locul cinci, cu 24 de puncte. U Cluj e lider în Superliga, cu 30 de puncte.
Au jucat echipele:
U CLUJ: Gertmonas – Ov. Popescu (Boboc 46), Masoero, I. Cristea, Chipciu – Bota (Blănuţă 46), G. Simion (D. Codrea 78), Bic – Nistor – Miranyan (Tchassem 59), M. Thiam. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Şut, Edjouma (Baeten 67) – M. Ştefănescu (Olaru 88), Miculescu (D. Popa 67), Oct. Popescu (Al. Musi 28) – Bîrligea (Al. Băluţă 87). ANTRENOR: Elias Charalambous
FCSB a învins liderul U Cluj, 2-1, în derby-ul etapei din Superliga
După meci, Gigi Becali a declarat, la GSP: „Impresii după meci? De echipă mare! Atât timp cât ai 4-5 jucători de bază indisponibili și câștigi la modul ăsta, detașat, e o echipă mare!”. Omul de afaceri a vorbit și despre eliminarea lui Șut: „Eu le-am spus așa. Voi, dacă sunteți fotbaliști, nu aveți treabă cu arbitrul. Treaba ta e mingea. Ce treabă ai tu cu arbitrajul? Ești fotbalist, nu te interesează meseria arbitrului! Dar nu ai ce să-i spui, pentru că am câștigat meciul, a jucat ca un ceas elvețian și atunci nu ai ce să-i mai reproșezi”.
Am câștigat foarte lejer. Nu mă așteptam ca U Cluj să fie mai bună. V-am spus de atâtea ori, nu-mi fac probleme că iese campioană. Nu, nu am nicio problemă cu Universitatea Cluj contracandidată la campionat. Dar nu mă așteptam ca noi să fim atât de puternici, cu atâtea lipsuri. Mă așteptam la un meci mai greu, mai cu emoții. La un moment dat mă gândeam măcar să scoatem un egal, deși niciodată nu gândesc așa. Dar cu atâtea lipsuri, mă gândeam ca măcar să nu se detașeze ei prea mult. Dar după ce am văzut 1-0, nu mi-am mai făcut griji. A crescut încrederea jucătorilor. Când conducem, nu mai dăm bufa-n minge, nu mai bubuim. Noi pasăm. Ei nu au avut nicio fază, vreo două șuturi și capul ăla, unde a dat Blănuță. Mare lucru n-au avut, nici cu om în plus – Gigi Becali