Feroezii s-au supărat pe români. GESTUL care i-a scos din minți. „Dumnezeu nu doarme!”
„Feroezii sunt foarte nemulțumiți de presa din România, de tratamentul de care au parte și acum, dar și de la meciul din primăvară. Se simt luați la mișto. Chiar dacă sunt pescari sau ce mai sunt ei, vor să fie respectați. Repet, mi-au transmis că s-au simțit foarte prost la meciul tur și nu înțeleg de ce România îi tratează astfel. Mi-au și zis: ”Sorine, la miștouri și caterincă nu vă întrece nimeni, sunteți campioni mondiali”. Ei, chiar și-au dorit după meciul tur să ajungă România să depindă de calificare de meciul retur din Feroe. Mi-au zis că Dumnezeu nu doarme și că noi am ajuns acum la mâna lor”, a declarat Anghel pentru Digisport.
În tur, România s-a impus greu, cu 1-0, la Ploiești.
Înaintea ultimei etape a preliminariilor, România este pe locul 2 în grupă și, cu o victorie în Feroe, obține calificarea directă la Euro 2016. Feroe este pe locul 5, cu șapte înfrângeri (una cu România și câte două cu Irlanda de Nord, Finlanda și Ungaria) și două victorii, ambele cu Grecia.